x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe JPMorgan despre tensiunile SUA-China:Nu am mai avut o situaţie atât de complexă de la cel de-al II-lea Război Mondial

JPMorgan despre tensiunile SUA-China:Nu am mai avut o situaţie atât de complexă de la cel de-al II-lea Război Mondial

de Redacția Jurnalul    |    01 Iun 2023   •   09:30
JPMorgan despre tensiunile SUA-China:Nu am mai avut o situaţie atât de complexă de la cel de-al II-lea Război Mondial
Sursa foto: Hepta

Tensiunile dintre Statele Unite şi China perturbă ordinea internaţională, făcând-o mai complexă pentru mediile de afaceri decât în timpul Războiului Rece, afirmă Jamie Dimon, preşedintele şi directorul general al grupului financiar multinaţional JPMorgan, citat de cotidianul Financial Times.

Datele privind producţia relevă că relansarea economică a Chinei, a doua economie ca mărime din lume, stagnează. "Starea de incertitudine" privind politicile Beijingului va afecta încrederea investitorilor, a declarat Jamie Dimon.

"Sperăm că vom putea depăşi aceste disensiuni dintre China şi America şi efectele pe care acestea le au asupra celorlalţi aliaţi, asupra relaţiilor internaţionale", a declarat Jamie Dimon, conform FT, la o reuniune privată a grupului JPMorgan, desfăşurată în Shanghai.

"Nu am mai avut o situaţie atât de complexă de la cel de-al II-lea Război Mondial. Nici măcar nu aş pune Războiul Rece în aceeaşi categorie", a atras atenţia Jamie Dimon.

Grupul financiar multinaţional JPMorgan nu a făcut, deocamdată, niciun comentariu public ca reacţie la aceste declaraţii.

Afirmaţiile făcute de Jamie Dimon în cursul primei vizite efectuate în China în patru ani intervin în contextul în care scăderea datelor producţiei în China generează dubii asupra perspectivelor relansării economice, afectând tranzacţiile financiare regionale pe fondul deteriorării relaţiilor cu Statele Unite.

"Dacă persistă incertitudinea, generată într-o oarecare măsură de Administraţia Chinei, nu apar modificări doar asupra investiţiilor externe directe. Ci apar şi schimbări la nivelul oamenilor aici, asupra încrederii acestora", a atras atenţia directorul JPMorgan, conform Bloomberg TV.

Economia Chinei a crescut rapid în primul trimestru al anului, dar în aprilie şi mai au apărut scăderi. Speranţele relasării activităţilor de afaceri au fost subminate de lipsa încrederii în rândul investitorilor şi de tensiunile geopolitice apărute după ce Statele Unite au doborât un balon chinez de spionaj şi au intensificat sancţiunile în domeniul semiconductorilor. Beijingul a efectuat o serie de percheziţii la companii străine şi a înăsprit reglementările asupra activităţilor din sfera public-privat.

(sursa: Mediafax)

×