x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe INCREDIBIL! Cutremurul DEVASTATOR din Pakistan A FORMAT O INSULĂ! (FOTO)

INCREDIBIL! Cutremurul DEVASTATOR din Pakistan A FORMAT O INSULĂ! (FOTO)

24 Sep 2013   •   20:43
INCREDIBIL! Cutremurul DEVASTATOR din Pakistan A FORMAT O INSULĂ! (FOTO)

Un cutremur cu magnitudinea de moment de 7,8 a avut loc marţi în centrul Pakistanului, anunţă Institutul american de geofizică (USGS). Seismul s-a produs la ora 16.29 (14.29, ora României), în regiunea Awaran, la adâncimea de 22,9 kilometri. Epicentrul a fost la 69 de kilometri nord-est de oraşul Awaran, la 118 kilometri nord-vest de oraşul Bela, la 172 de kilometri sud de Kharan şi la 174 de kilometri nord de Uthal. Cel puţin 45 de persoane au murit şi alte câteva zeci au fost rănite, numeroase case fiind distruse, au anunţat serviciile de urgenţă, citate de AFP.

Cutremurul a fost atât de puternic, încât a provocat formarea unei insule, la aproape o milă de ţărm, în zona denumită "Jhanda". Noua insulă se ridică la o sută de metri deasupra nivelului mării.



×
Subiecte în articol: cutremur pakistan insula