x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Iranul a blocat din nou accesul la internet în mai multe provincii

Iranul a blocat din nou accesul la internet în mai multe provincii

25 Dec 2019   •   17:32
Iranul a blocat din nou accesul la internet în mai multe provincii
Sursa foto: pixabay.com

Autorităţile de la Teheran au blocat accesul prin internet mobil la website-uri străine în mai multe provincii din Iran, a anunţat agenţia de presă semioficială ILNA.
Rude ale persoanelor ucise în timpul protestelor din ultima lună faţă de creşterea preţului carburanţilor au lansat un apel la noi demonstraţii pentru ziua de joi.

Un reprezentant al Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor iranian a declarat că blocarea accesului la website-urile respective a fost decisă de ''autorităţile din domeniul securităţii'' şi vizează provinciile Alborz, Kurdestan, Zanjan (centrul şi vestul Iranului) şi Fars (sud).

''Potrivit acestei surse, este posibil ca mai multe provincii să fie afectate de această blocare a accesului la reţeaua internaţională de internet mobil'', a adăugat ILNA.

În luna noiembrie, Iranul a închis internetul timp de o săptămână pentru a limita protestele contra creşterii preţului carburanţilor. Măsura autorităţilor de la Teheran a făcut imposibilă postarea de înregistrări video pe reţelele de socializare online în legătură cu protestele din Iran.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: internet cenzurat