x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Iranul a eliberat patru deținuți cu dublă cetățenie, printre care jurnalistul Jason Rezaian

Iranul a eliberat patru deținuți cu dublă cetățenie, printre care jurnalistul Jason Rezaian

16 Ian 2016   •   17:39
Iranul a eliberat patru deținuți cu dublă cetățenie, printre care jurnalistul Jason Rezaian

Justiţia iraniană a eliberat sâmbătă 'patru deţinuţi cu dublă cetăţenie', printre care şi jurnalistul iraniano-american Jason Rezaian, corespondent al ziarului The Washington Post, în urma unei decizii a Consiliului Suprem de Securitate Naţională de la Teheran, transmite AFP.

'În cadrul interesului naţional şi conform cu decizia Consiliului Suprem de Securitate Naţională, patru deţinuţi iranieni cu dublă cetăţenie au fost eliberaţi în cadrul unui schimb de prizonieri', a declarat procurorul general al Teheranului, Abbas Jafari Dolatabadi.

Printre cei eliberaţi se află şi pastorul Said Abdeini, potrivit agenţiei de presă Fars.

La sfârşitul lunii noiembrie 2015, corespondentul publicaţiei The Washington Post în Iran, Jason Rezaian, a fost condamnat la închisoare.

Rezaian a fost acuzat de spionaj şi "colaborare cu guverne ostile" şi a fost arestat în iulie 2014 la domiciliul său din Teheran. El era corespondent al cotidianului american de peste doi ani. A fost condamnat de tribunalul revoluţionar din Teheran, o instanţă specială care judecă dosarele politice sau care aduc atingere siguranţei naţionale.

Şeful secţiei externe a publicaţiei The Washington Post, Douglas Jehl, a precizat la acea dată că 'după 488 de zile de arest Iranul nu a adus nicio dovadă în sprijinul acuzaţiilor formulate împotriva ziaristului' şi a cerut eliberarea imediată a lui Rezaian.


Sursa: AGERPRES 

×
Subiecte în articol: iran washington post justitia jason rezaian