x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Islamiştii radicali protestează în faţa Ambasadei Franţei din Jakarta. Manifestanţii cer expulzarea francezilor din Indonezia

Islamiştii radicali protestează în faţa Ambasadei Franţei din Jakarta. Manifestanţii cer expulzarea francezilor din Indonezia

20 Ian 2015   •   14:12
Islamiştii radicali protestează în faţa Ambasadei Franţei din Jakarta. Manifestanţii cer expulzarea francezilor din Indonezia

Peste o sută de islamişti radicali au manifestat marţi în faţa Ambasadei Franţei la Jakarta împotriva caricaturii cu Profetul Mahomed publicată de Charlie Hebdo, unii dintre ei făcând apel la ''expulzarea francezilor'' din Indonezia, ţara cu cea mai mare populaţie musulmană din lume, scrie AFP, citată de Agerpres. Răspunzând apelului grupului islamist radical Hizbut Tahrir, manifestanţii - bărbaţi, femei şi copii - au strigat ''Franţa este o ţară teroristă''. Protestatarii s-au strâns în faţa Ambasadei Franţei, în centrul capitalei, desfăşurând bannere pe care scria în limba engleză ''Suntem apărătorii Profetului Mahomed'', ''Pedeapsa cu moartea pentru cei care l-au insultat pe Profet''. Unii au aprobat atacul sângeros împotriva Charlie Hebdo din 7 ianuarie, soldat cu 12 morţi.

Charlie Hebdo a reapărut pe 14 ianuarie având pe prima pagină o caricatură cu Profetul Mahomed în lacrimi ţinând o pancartă pe care scria ''Je suis Charlie'', iar deasupra putea fi citită fraza ''Tout est pardonné'' ('Totul este iertat').

Islamul interzice orice reprezentare a Profetului Mahomed. Musulmanii din Indonezia, aproape 90% din cei 250 milioane de locuitori, practică în majoritatea lor un islam moderat.

   

×