Autorităţile israeliene au acuzat Turcia că ar ascunde şi încuraja activităţile de spălare de bani derulate de gruparea militantă palestiniană Hamas, relatează dpa. Acuzaţia ar putea spori tensiunile în relaţia deja încordată dintre Israel şi Turcia, notează sursa citată. Într-un comunicat publicat ieri, serviciul israelian de securitate internă Shin Bet a afirmat că oficialii turci „au închis ochii şi - ocazional - au încurajat” încercările Hamas de a transfera bani din Turcia către Cisiordania. Hamas, care controlează Fâşia Gaza, este considerată o organizaţie teroristă de către Israel, Statele Unite şi Uniunea Europeană. Potrivit Shin Bet, Hamas a trimis milioane de dolari în Fâşia Gaza, din Turcia. Shin Bet nu a oferit alte detalii în legătură cu presupusele activităţi de spălare a banilor şi sprijin militar. Turcia contribuie de asemenea la capacităţile militare ale Hamas prin intermediul companiei Sadat, care a fost înfiinţată „la cererea lui Adnan Basha, un consilier apropiat de oficiali din administraţia turcă”, susțin israelienii.