Italia intră în a treia lună fără guvern, vineri, în contextual în care partidele aflate în competiție nu au reușit să treacă peste un impas electoral și să formeze o coaliție guvernamentală, fapt ce pare să aducă noi alegeri la sfârșitul anului, scrie The Guardian.
Cele două luni de la alegerile neconcludente din luna martie au condus la un blocaj politic, iar președintele Sergio Mattarella a cerut o nouă rundă de consultări într-o încercare de a face partidele să cadă asupra unei înțelegeri de a forma un Guvern.
Luni, principalele trei forte politice vor avea la dispoziție doar o zi pentru a renunța la diferențele lor și pentru a găsi o soluție, după ce două alte runde de negocieri nu au dus la deblocarea situației.
Coaliția de centru-dreapta, formată din Liga Nordului și Forza Italia, partidul lui Silvio Berlusconi, a obținut cele mai multe voturi în scrutinul parlamentar de la începutul lunii martie, dar nu suficiente pentru a-și asigura majoritatea necesară formării unui Guvern. Formațiunea populistă antisistem, Mișcarea Cinci Stele, condusă de Luigi Di Maio, s-a clasat pe locul al doilea. Atât Luigi Di Maio, cât și liderul Ligii Nordului, Matteo Salvani, revendică funcția de prim-ministru, însă pentru a forma un Guvern sunt nevoiți să încheie alianțe cu alte partide.
Chiar dacă este focar de COVID-19 cu tulpină nouă la o școală din Capitală, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu a declarat, duminică, faptul că interesul major rămâne deschiderea școlilor în 8...
O organizație neguvernamentală trage un semnal de alarmă după ce a primit, de la rapper-ul Puya, imagini cu 40 de cai legați, care stau în frig și mizerie, la marginea lacului Zarguzon, din Techirghiol, jud. Const...
AstraZeneca a anunţat că nu va putea respecta cantitatea de vaccin trimisă în UE, în contextul în care Comisia Europeană a rezervat 400 de milioane de doze de vaccin AstraZeneca. Livrările de vaccin de la aceast
Președintele Klaus Iohannis vorbește despre momentul alegerii lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei și al Țării Românești, ca de un eveniment gândit „cu iscusință” de cei din interiorul și din afara ...
Galerie Foto O recomandare a Academiei de Ştiinţe Medicale din Franţa îi lasă muţi la propriu pe cei care folosesc transportul în comun, pentru că aceștia nu ar trebui să vorbească la telefon sau între ei cât sunt în au...
Actrița Oana Ștefănescu a murit sâmbătă seara la vârsta de 60 de ani. Anunțul a fost făcut de Teatrul Odeon.
„Teatrul Odeon anunță cu regret trecerea în neființă a actriței Oana...
Publicistul Ion Cristoiu afirmă că dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Principatelor Române în 1859 este cultivată la noi ca lovitură dată Imperiului Otoman. În realitate, nu ar fi fost posibilă...
Galerie Foto Patru persoane au fost rănite, iar una dintre ele este în stare critică, în urma unui accident între două mașini, în Vatra Dornei, județul Suceava.
Potrivit ISU Suceava, în urma accidentului dintre două aut...
Nouă din 10 persoane testate, contacți ai unuia dintre pacienții depistați cu noua tulpină SARS-CoV-2, varianta B.1.1.7 cu originea în Marea Britanie, au fost depistate pozitiv la testul RT-PCR, informează,...
Comitetul Național de Coordonare a Activității de Vaccinare (CNCAV) a transmis, sâmbătă, că, în urma evaluării, decesul femeii de 73 de ani, din Bacău, nu are legătură cu vaccinul administrat.
„Urmare a...
Administraţia de la Beijing a propus organizarea unei întâlniri la nivel înalt pentru depăşirea tensiunilor cu SUA, afirmă surse citate de publicaţia The Wall Street Journal, dar Ambasada Chinei a negat...
Turiștii au sunat de trei ori pe parcursul zilei de sâmbătă pentru a semnala prezența unui urs în Predeal. În cele din urmă, animalul a fost alungat în pădure de către jandarmi.
Turiștii au sunat de trei...
Locuitorii din Moldova Nouă, județul Caraș-Severin, își aleg, duminică, primarul, anunță Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).
AEP a transmis, sâmbătă seara, că toate cele 12 secții de votare din...
UPDATE Poliția a reținut peste 2.500 de persoane și a folosit forța pentru a dispersa mitingurile din Rusia sâmbătă, în timp ce zeci de mii de protestatari au ignorat frigul extrem și avertismentele...
O femeie a parcat mașina pe coasta de pe marginea unui drum din Cluj-Napoca, peste acostament, iar vehiculul a fost la un pas să se prăbușească în râpă 8 metri. Cele două au fost salvate de trecători, care au...