x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Italia /Român ucis de italieni pentru un milion de euro

Italia /Român ucis de italieni pentru un milion de euro

de Carmen Plesa    |    11 Iun 2008   •   00:00

14:45Doi italieni din Verona l-au omorît pe angajatul lor român pentru a-i încasa asigurarea de viaţă în valoare de un milion de euro. Potrivit La Repubblica, Tancredi Valerio Volpe şi Cristina Nervo, proprietari ai unei firme de transport, au fost arestaţi sub acuzaţia de crimă cu premeditare.



Doi italieni din Verona l-au omorît pe angajatul lor român pentru a-i încasa asigurarea de viaţă în valoare de un milion de euro. Potrivit La Repubblica, Tancredi Valerio Volpe şi Cristina Nervo, proprietari ai unei firme de transport, au fost arestaţi sub acuzaţia de crimă cu premeditare.
Românul Adrian Ioan Cosmin (28 de ani) lucra la negru, pentru firma lor, de cîţiva ani. Cei doi italieni i-au condiţionat românului angajarea cu un contract legal de muncă de încheierea unei asigurări de viaţă, a cărei beneficiare era chiar Cristina Nervo.

Sâmbătă, corpul românului a fost găsit carbonizat în maşina personală, aflată în apropierea unei autostrăzi. Trebuia să pară o sinucidere, dar autopsia a demonstrat că în plămânii săi nu erau urme de fum. Bărbatul a fost drogat, aşezat în scaunul Rover-ului său pentru a se înscena sinuciderea, apoi a fost stropit cu benzină. Pentru a face şi mai verosimilă punerea în scenă, în maşină a fost lăsată şi o mică butelie cu gaz, din cele folosite pentru a găti în excursii.

După un lung interogatoriu la sediul poliţie, se pare că italianca a cedat şi a recunoscut că l-au omorît pe român.

Tancredi Valerio Volpe (34 de ani) a fost arestat şi se află în închisoare, iar femeia – de 31 de ani, mamă a unui copil de câteva luni, este arestată la domiciliu.

×
Subiecte în articol: diaspora