x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Izotopi radioactivi din Republica Moldova, opriţi la Mămăliga

Izotopi radioactivi din Republica Moldova, opriţi la Mămăliga

de Vitalie Calugareanu    |    23 Apr 2008   •   00:00

Grănicerii ucraineni au interzis unui camion care transporta deşeuri radioactive de la Institutul Oncologic din Chişinău să tranziteze Ucraina pe motiv că acesta nu avea toate aprobările necesare.

Grănicerii ucraineni au interzis unui camion care transporta deşeuri radioactive de la Institutul Oncologic din Chişinău să tranziteze Ucraina pe motiv că acesta nu avea toate aprobările necesare. Camionul cu deşeuri radioactive a fost reţinut la punctul de trecere a frontierei Mămăliga. Vehiculul, care avea şi o remorcă, a fost detectat de echipamentul de control radiologic, iar doza de radiaţie depăşea de două ori nivelul admis conform legislaţiei ucrainene. În aceste condiţii, pentru transportarea încărcăturii, legislaţia ucraineană impune obligativitatea unor aprobări suplimentare din partea Comitetului de stat pentru reglementări în energie atomică şi a Biroului de stat pentru expertizare de la Kiev.

FĂRĂ ACTE. Aceste aprobări lipseau în setul de documente care însoţeau transportul, motiv pentru care acesta a fost considerat ilegal şi întors în Republica Moldova. Conform actelor, camionul transporta în două containere 5,4 tone de izotopi radioactivi utilizaţi la Institutul Oncologic din Chişinău şi urma să traverseze Ucraina în regim de tranzit, având ca destinaţie Cehia, unde încărcătura urma să fie reutilizată. Transportul nu era echipat nici măcar cu semnele de rigoare care indică pericolul radioactiv.

×
Subiecte în articol: externe