x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Japonia: un ministru ar fi forţat pompierii să meargă la Fukushima

Japonia: un ministru ar fi forţat pompierii să meargă la Fukushima

de Marina Constantinoiu    |    22 Mar 2011   •   16:52

Ministrul japonez al Industriei a cerut, marţi, scuze, după ce a ameninţat (după cum susţine presa) că îi va pedepsi pe pompierii care refuzau să intervină la centrala de la Fukushima, unde dozele de radioactivitate sunt foarte mari, relatează AFP.

“Dacă vorbele mele au ofensat pompierii, vreau să-mi cer scuze”, a declarat Banri Kaieda, citat de agenţia japoneză Kyodo, citată de AFP.

Ministrul a refuzat, totuşi, să confirme că a ameninţat cu pedepsirea pompierilor reticenţi să-şi îndeplinească periculoasa misiune de realimenta cu apă instalaţiile nucleare afectate de seism. Această operaţiune era menită a răci combustibilul care alimentează reactoarele.

Kaieda este adjunctul şefului celulei de criză prezidate de Kan, care încearcă să găsească soluţii pentru seria de avarii produse la centrala de la Fukushima şi să evite o catastrofă majoră.

×