Liderul Partidului Liberal Democrat din Rusia şi vicepreşedinte al Dumei (camera inferioară a parlamentului rus), Vladimir Jirinovski, cunoscut politician cu vederi extremiste şi naţionaliste, a propus crearea de batalioane disciplinare care să fie trimise să lupte în Ucraina pentru ocuparea regiunilor Doneţk, Lugansk, Odesa, dar care să ajungă şi în regiunea transnistreană, transmite agenţia de presă Unimedia.
''Milioane de voluntari ar putea să lupte în Ucraina. Trebuie să-i eliberăm pe deţinuţi din închisori. Să creăm batalioane disciplinare. Să le spunem să nu facă nici un pas înapoi. Să ocupe Lugansk, Doneţk, să ajungă la Odesa şi în Transnistria. Ei vor lupta zi şi noapte numai ca să nu se întoarcă în închisorile noastre'', a declarat Jirinovski în discursul său ţinut recent în Crimeea (peninsulă anexată la Rusia în luna martie), în cadrul unui congres la care au fost prezenţi preşedintele Vladimir Putin, premierul Dmitri Medvedev şi mai mulţi deputaţi ruşi.
Vladimir Jirinovski, un susţinător al preşedintelui Putin, declara săptămâna trecută că 'toate problemele de război şi pace, mai ales cele legate de Ucraina, vor fi decise de un singur om - şeful statului rus'. Tot săptămâna trecută, Jirinovski lansa o serie de ameninţări la adresa statelor est-europene din UE, ceea ce a creat tensiuni la nivel diplomatic între Moscova şi aceste ţări. 'Statele baltice şi Polonia sunt condamnate. Ele vor fi spulberate, nu va mai rămâne nimic din ele. Ar trebui ca liderii acestor state să se gândească mai bine cum se expun', a declarat Vladimir Jirinovski într-un interviu pentru postul de televiziune 'Rossia 24'. ''Nimic nu ameninţă SUA pentru că sunt departe, dar ţările est-europene, unde se află baze ale NATO, se expun. Nu putem admite ca de pe teritoriile lor să fie lansate rachete, avioane îndreptate în direcţia Rusiei. Va trebui să le distrugem cu jumătate de oră înainte de lansare', a mai afirmat Jirinovski. (Agerpres)