Tratatul de extrădare între România şi SUA, care conţine dispoziţii menite să eficientizeze cooperarea bilaterală prin simplificarea procedurii de extrădare, a intrat în vigoare o dată cu efectuarea schimbului instrumentelor de ratificare, cu ocazia vizitei la Washington a ministrului român de Externe.
Tratatul "înlocuieşte, de la data intrării în vigoare, actuala Convenţie de extrădare, semnată la Bucureşti, la 23 iulie 1924, şi tratatul de amendare al acesteia, semnat în 1936", se arată într-un comunicat al MAE.
Potrivit Ministerului de Externe, acest document prevede extrădarea pentru orice faptă care întruneşte condiţiile privind durata minimă a pedepsei de cel puţin un an, precum şi extrădarea pentru infracţiuni comise în afara teritoriului statului solicitant. Totodată, Tratatul prevede că "extrădarea nu va fi refuzată pe motivul cetăţeniei". Extrădarea nu se acordă dacă persoana în cauză este pasibilă de pedeapsa cu moartea în statul solicitant, decât dacă acest stat dă asigurări că pedeapsa cu moartea nu va fi aplicată. Este reglementată totodată şi o procedură simplificată de extrădare. În momentul în care persoana solicitată consimte să fie extrădată, nu mai este necesară prezentarea documentelor formale de extrădare. Legile de ratificare a Tratatului de extrădare şi a Protocolului la Tratatul privind asistenţa judiciară în materie penală, ambele semnate între România şi Statele Unite la Bucureşti, la 10 septembrie 2007, au fost promulgate în mai 2008 de preşedintele Traian Băsescu.
Citește pe Antena3.ro