x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Karadzici arestat

Karadzici arestat

de Mihaela Matachita    |    23 Iul 2008   •   00:00
Karadzici arestat

Fostul lider al sîrbilor bosniaci, Radovan Karadzici, a fost arestat luni seara, la Belgrad, de serviciile sîrbe, pentru a fi deferit Tribunalului Penal Internaţional (TPI), care îl căuta de 13 ani, sub acuzaţia de genocid şi crime de război.

Fostul lider al sîrbilor bosniaci, Radovan Karadzici, a fost arestat luni seara, la Belgrad, de serviciile sîrbe, pentru a fi deferit Tribunalului Penal Internaţional (TPI), care îl căuta de 13 ani, sub acuzaţia de genocid şi crime de război.


Preşedintele Consiliului Naţional sîrb pentru cooperare cu TPI şi procurorul sîrb pentru crime de război, Rasim Ljajic, respectiv Vladimir Vukcevic, au accentuat ieri la Belgrad că arestarea lui Karadzici reprezintă o dovadă a determinării Belgradului de a coopera deplin cu instanţa de la Haga, care este şi condiţia principală a aderării Serbiei la UE.


SUB NUME DE ÎMPRUMUT. Karadzici a fost arestat într-o acţiune a serviciilor speciale, în cartierul Belgradul Nou, unde îşi asigura existenţa prin practicarea, în cabinetul său închiriat, a medicinei alternative. În momentul arestării, Karadzici nu a opus rezistenţă, fiind practic de nerecunoscut, cu barbă şi păr lung. Potrivit unor surse AFP din serviciile secrete, Karadzici era într-o stare depresivă. Informaţii de la servicii străine au facilitat arestarea. Principalele capete de acuzare, care i-au fost aduse la cunoştinţă sînt: genocid, crime de război şi crime împotriva umanităţii. Testul ADN a confirmat identitatea lui Karadzici care declarase iniţial că este Dragan Dabic. El riscă pedeapsa cu închisoare pe viaţă. La Belgrad, circa 50 de ultranaţionalişti au ieşit în stradă pentru a protesta, dar forţele de ordine au reuşit să-i disperseze. Karadzici este încă văzut ca un erou de unii sîrbi.


CRIMINAL. Presa din Sarajevo a salutat arestarea fostului lider politic al sîrbilor bosniaci inculpat pentru rolul jucat în războiul din Bosnia (1992-1995) şi a titrat: "Sfîrşitul cursei celui mai căutat criminal de război", sau "Bosnia şi întreaga regiune intră într-o nouă etapă". Bosniacii au ieşit pe străzile din Sarajevo, celebrînd arestarea celui pe care îl văd răspunzător de uciderea a circa 11.000 de persoane în timpul asediului de 43 de luni şi de moartea altor 8.000 de musulmani la Srebreniţa. După inculparea de către TPI, el s-a retras în clandestinitate, unde a dispus de o reţea de sprijin solidă. Departamentul de Stat american a anunţat o recompensă de 5 milioane de dolari pentru orice informaţie care ar putea duce la arestarea lui.

TPI urmăreşte în continuare încă doi lideri sîrbi – fostul lider militar al sîrbilor bosniaci, Ratko Mladici, şi fostul lider al sîrbilor din Croaţia, Goran Hadzici. TPI, UE şi SUA au salutat arestarea lui Karadzici. Prinderea celor trei este condiţie pentru ca Serbia să se poată integra în UE. La rîndul ei, Olanda, ţară care blochează apropierea Serbiei de UE, motivînd insuficienta cooperare a Belgradului cu TPI, a salutat "uriaşul pas înainte" făcut de Serbia. Belgradul a semnat, la sfîrşitul lunii aprilie, un acord de stabilizare şi asociere cu UE, un prim pas către integrarea în blocul european, dar textul a rămas deocamdată fără efect şi nu va putea intra în vigoare decît dacă Belgradul "cooperează deplin" cu TPI.

×
Subiecte în articol: externe karadzici