x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Kiev este cel mai poluat oraș din lume, după incendiile de la Cernobîl

Kiev este cel mai poluat oraș din lume, după incendiile de la Cernobîl

17 Apr 2020   •   21:10
Kiev este cel mai poluat oraș din lume, după incendiile de la Cernobîl
Sursa foto: Foto: Antena 3

Incendiile de pădure din zona fostei centrale nucleare de la Cernobîl au făcut din capitala Kiev cel mai poluat oraş din lume, transmite agenţia Reuters.
Conform centrului elveţian de monitorizare IQAir, dintre toate oraşele lumii Kiev înregistrează cel mai ridicat nivel de poluare atmosferică, devansând localitățile chineze Hangzhou, Chongqing şi Shanghai.

Ministerul ucrainean al Sănătăţii asigură că această poluare nu este însoţită de o creştere a radioactivităţii.  ''S-a format smog în regiunea Kiev. Aceasta nu implică o ameninţare chimică sau radioactivă, nivelul de radiaţii este în limite normale''.

Administraţia locală le-a cerut celor 3,7 milioane de locuitori să închidă ferestrele şi să rămână în case, unde majoritatea oricum erau din cauza restricţiilor impuse de pandemia de coronavirusului.

Potrivit poliţiei, incendiile au fost provocate deliberat și au fost stinse după ce pompierii s-au luptat cu ele timp de mai mult de o săptămână. Dar noi flăcări au apărut joi seară, alimentate de vântul puternic.

Explozia produsă în 1986 la Reactorul nr. 4 al Centralei nucleare de la Cernobâl, situată la 100 km de Kiev, este considerată cel mai grav dezastru nuclear din istorie. În jurul centralei a fost creată atunci o zonă de excludere, cu o rază de 30 de kilometri.

Directorul interimar al inspecţiei ecologice guvernamentale Egor Firsov a declarat, după declanşarea incendiilor, că în zonă a fost detectată o radioactivitate de 16 ori mai mare decât nivelurile normale.

×
Subiecte în articol: kiev poluare cernobil