x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Kim Jong Un, pregătit să discute cu Tokio ''în orice moment''

Kim Jong Un, pregătit să discute cu Tokio ''în orice moment''

29 Apr 2018   •   17:40
Kim Jong Un, pregătit să discute cu Tokio ''în orice moment''

Liderul nord-coreean Kim Jong Un este gata de dialog cu Japonia "în orice moment", a anunţat duminică preşedinţia sud-coreeană, relatează AFP. 

Kim a devenit vineri primul lider nord-coreean care a mers pe teritoriul Coreei de Sud de la războiul coreean (1950-1953) cu ocazia unui summit istoric cu preşedintele sud-coreean, Moon Jae-in. Acest eveniment survine înaintea unei întâlniri faţă în faţă între Kim Jong Un şi preşedintele american Donald Trump. 

Japonia, principalul aliat al Statelor Unite în Asia, menţine de mult timp o linie dură faţă de Phenian, dar nu s-a implicat în demersurile diplomatice actuale în Peninsula Coreeană. 

Potrivit unui purtător de cuvânt al preşedinţiei sud-coreene, prim-ministrul japonez Shinzo Abe i-a comunicat preşedintelui sud-coreean Moon că este dispus să discute cu Phenianul, un mesaj transmis în timpul summitului inter-coreean. 

"Preşedintele Moon i-a spus domnului Kim că premierul Abe intenţionează să discute cu Nordul ... şi să normalizeze relaţiile diplomatice dintre Nord şi Japonia", a spus purtătorul de cuvânt Kim Eui-kyeom. 

"Şi domnul Kim a declarat că Nordul este gata să vorbească cu Japonia oricând", a spus Kim Eui-kyeom, adăugând că mesajul a fost transmis telefonic preşedintelui Moon duminică dimineaţă. 

Abe a salutat cu prudenţă summitul intercoreean şi a cerut Phenianului să ia măsuri "concrete" pentru dezarmarea nucleară. 

Tokio a cerut, de asemenea, Seulului să abordeze problema cetăţenilor japonezi răpiţi de agenţi nord-coreeni, o problemă foarte delicată în arhipelagul nipon. Preşedinţia sud-coreeană nu a abordat acest subiect duminică.AGERPRES

×