Regizorul rus Kirill Serebrennikov a fost arestat sub suspiciunea de deturnare de fonduri publice, au anunţat marţi organele de anchetă ruse, potrivit AFP.
Director artistic al Centrului Gogol, o importantă scenă de teatru contemporan din Moscova, şi cineast, Serebrennikov, în vârstă de 47 de ani, este bănuit de fraudă ''de proporţii'', infracţiune care se pedepseşte cu până la zece ani de închisoare, au precizat într-un comunicat organele de anchetă.
Potrivit procurorilor, acuzaţiile se referă la ''deturnarea a cel puţin 68 de milioane de ruble'', aproximativ un milion de euro, reprezentând finanţarea oferită de către stat, în perioada 2011-2014, teatrului Studio-7 - la care regizorul a lucrat anterior - pentru realizarea proiectului ''Plateforme''.
Presa rusă susţine că regizorului i se reproşează că a beneficiat de fonduri publice pentru un spectacol care nu a avut loc niciodată, deşi, în realitate, s-au jucat mai multe reprezentaţii.
În 2016, Kirill Serebrennikov a primit la Cannes premiul ''François Chalais'' pentru pelicula sa ''The Student'', iar ''Betrayal'' a fost selectat în competiţia Festivalului de la Veneţia.
Sub conducerea sa, Centrul Gogol a devenit un reper pentru teatrul din Moscova, cu puneri în scenă îndrăzneţe, criticate de militanţii ortodocşi şi de Ministerul Culturii.
Percheziţiile efectuate în luna mai la domiciliul artistului în acelaşi dosar au provocat reacţii de susţinere în lumea culturală rusă, dar şi în străinătate, actriţa franceză Isabelle Huppert numărându-se printre cei care i-au transmis mesaje de încurajare.
Actori şi directori ai unor teatre din Franţa, printre care şi Olivier Py, directorul Festivalului de la Avignon, au denunţat, într-o scrisoare de susţinere, ''tratamentul nepotrivit'' la care este supus acest ''copil teribil genial al teatrului şi cinematografiei ruse care plăteşte un preţ greu pentru libertatea de creaţie''. AGERPRES