x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Confruntări sângeroase în Kosovo: Zeci de răniţi, inclusiv 34 de militari KFOR

Confruntări sângeroase în Kosovo: Zeci de răniţi, inclusiv 34 de militari KFOR

de Redacția Jurnalul    |    30 Mai 2023   •   06:59
Confruntări sângeroase în Kosovo: Zeci de răniţi, inclusiv 34 de militari KFOR
Sursa foto: Twitter

Zeci de persoane, inclusiv militari ai Forţei NATO (KFOR), au fost răniţi în confruntările cu protestatari de etnie sârbă produse luni în localităţi din nordul Kosovo, anunţă autorităţile locale.

Mii de protestatari de etnie sârbă au atacat forţele de ordine, în localitatea Zvecan, situată în nordul Kosovo, în tentativa de a prelua controlul asupra instituţiilor locale. Forţele de ordine kosovare şi militari din cadrul Forţei NATO din Kosovo (KFOR) au ripostat cu gaze lacrimogene.

Cel puţin 52 de protestatari de etnie sârbă au fost răniţi în violenţele din Zvecan, au transmis luni seară autorităţile locale. De asemenea, au fost răniţi 34 de militari KFOR, de diverse naţionalităţi, inclusiv 14 italieni, potrivit agenţiei ANSA.

Etnicii sârbi au protestat şi în localităţile kosovare Leposavici, Zubin Potok şi Mitroviţa. Comunitatea kosovară de etnie sârbă a boicotat, cu susţinerea Administraţiei Serbiei, alegerile locale din nordul Kosovo. Acum, etnicii sârbi sunt nemulţumiţi că au fost aleşi în funcţii primari de etnie albaneză. Forţa NATO din Kosovo (KFOR) a fost mobilizată pentru menţinerea ordinii în localităţile cu populaţie majoritară de etnie sârbă.

Ana Brnabici, premierul Serbiei, a criticat modul în care comunitatea internaţională gestionează evenimentele din Kosovo. "Forţele KFOR nu protejează oamenii, ci îi protejează pe cei care deţin puterea abuziv. Trebuie să protejăm pacea, căci pacea este tot ce avem", a subliniat Brnabici, referindu-se, aparent, la primarii de etnie albaneză.

Milos Vucevici, ministrul sârb al Apărării, a declarat că forţele militare sârbe, mobilizate deja la frontiera kosovară, sunt pregătite "să îndeplinească orice ordin". Ca reacţie la violenţele produse în contextul protestelor etnicilor sârbi, preşedintele sârb, Aleksandr Vucici, a activat vineri cel mai înalt nivel de alertă combatantă şi a cerut mutarea forţelor militare în apropierea frontierei dintre Serbia şi Kosovo.

Alianţa Nord-Atlantică a îndemnat, sâmbătă, Kosovo să detensioneze relaţiile cu Serbia, după ce autorităţile kosovare au instalat primari de etnie albaneză în instituţii din zone cu populaţie majoritară de etnie sârbă. "Îndemnăm instituţiile din Kosovo să acţioneze imediat pentru reducerea tensiunilor şi le cerem tuturor părţilor să rezolve criza prin dialog", a declarat Oana Lungescu, purtătoarea de cuvânt a NATO.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Kosovo

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: kosovo Confruntări sângeroase kfor