x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Kremlinul le cere candidaţilor la preşedinţia SUA să nu folosească numele lui Putin în confruntări politice

Kremlinul le cere candidaţilor la preşedinţia SUA să nu folosească numele lui Putin în confruntări politice

11 Sep 2024   •   20:30
Kremlinul le cere candidaţilor la preşedinţia SUA să nu folosească numele lui Putin în confruntări politice
Sursa foto: Hepta

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat miercuri că preşedinţia rusă a fost realmente nemulţumită de modul în care a fost invocat numele preşedintelui Vladimir Putin în dezbaterea electorală dintre cei doi candidaţi la Casa Albă, fostul preşedinte Donald Trump din partea Partidului Republican şi vicepreşedinta Kamala Harris, nominalizată de Partidul Democrat, transmite Reuters.

Peskov le-a spus ziariştilor că numele lui Putin a fost folosit într-o luptă politică din SUA, ceea ce "chiar nu ne-a plăcut deloc".

El a afirmat că Statele Unite au o atitudine ostilă şi negativă faţă de Rusia, iar Moscova speră că astfel de referiri la preşedintele rus nu vor mai apărea în discursurile candidaţilor americani.

Săptămâna trecută, Casa Albă comunicase că Putin nu ar mai trebui să comenteze despre alegerile prezidenţiale din SUA. Liderul de la Kremlin declarase, aparent în glumă, că o preferă pe Harris lui Trump, inclusiv datorită râsului ei "molipsitor". AGERPRES

×