x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Laureaţii Nobel intră în posesia premiilor, cu excepţia lui Bob Dylan

Laureaţii Nobel intră în posesia premiilor, cu excepţia lui Bob Dylan

10 Dec 2016   •   15:35
Laureaţii Nobel intră în posesia premiilor, cu excepţia lui Bob Dylan

Laureaţii premiilor Nobel pentru Fizică, Chimie, Medicină şi Economie din acest an îşi primesc sâmbătă diplomele şi medaliile din mâinile regelui Carl al XVI-lea Gustaf al Suediei, în cadrul unei ceremonii fastuoase organizate la Stockholm, cu excepţia celebrului şi acum şi controversatului Bob Dylan, laureatul surpriză al Nobelului pentru Literatură, care şi-a explicat absenţa prin faptul că are "alte angajamente", conform AFP.

Această absenţă nu este văzută bine în Suedia, mai ales după ce Bob Dylan a tratat cu o aparentă indiferenţă şi anunţul că a fost ales drept câştigător al prestigiosului premiu care încununează creaţiile literare, un premiu care, spun numeroase voci, ar fi fost mai degrabă meritat de altcineva.

"Este nepoliticos şi arogant", a caracterizat gestul, sau mai degrabă lipsa de reacţie a lui Dylan, academicianul suedez Per Wastberg.

Gestul lui Dylan reprezintă "o palmă" remarcă şi editorialista Lena Mellin, de la cotidianul Aftonbladet. "Orice persoană care a primit vreodată un premiu, chiar şi pe cel pentru cel mai simpatic vecin din partea administratorului de bloc, ştie că regula de politeţe este să se prezinte pentru a-l primi", a scris ea.

Pe reţelele de socializare părerile sunt împărţite. "Dacă aş fi fost eu, m-aş fi dus pentru Nobel şi cei 900.000 de dolari. Însă este vorba despre Bob, iar Bob face ceea ce face el de obicei", susţine un fan pe Facebook. "Are 75 de ani!", îi ia apărarea artistului un altul.

"Ce face însă Bob Dylan în loc să meargă la ceremonia Nobel?", se întreba retoric, vineri, cotidianul Svenska Dagbladet, ironizând explicaţia aleasă de reprezentanţii artistului pentru această absenţă şi precizând că Bob Dylan nu are niciun concert programat sâmbătă.

Bob Dylan a trimis totuşi un discurs de mulţumire pentru a fi citit în cadrul banchetului ce va urma înmânării premiilor. Cele câteva cuvinte care vor fi citite la sfârşitul maiestuosului banchet nu îl scutesc însă de un discurs mai consistent, care trebuie realizat în decurs de şase luni începând cu data de 10 decembrie, conform regulilor Nobel.

Cu prilejul galei, cântăreaţa americană Patti Smith, admiratoare a lui Bob Dylan, va interpreta unul dintre cântecele lui, "A Hard Rain's A-Gonna Fall", a mai informat Fundaţia Nobel.

În ziua anunţării premiului, artistul a susţinut un concert în Las Vegas fără a spune un cuvânt pe această temă. După mai multe încercări nereuşite de a lua legătura cu artistul, Academia Suedeză a renunţat să-l contacteze.

Sara Danius, secretar permanent al Academiei Suedeze, a anunţat că reprezentanţi ai artistului i-au confirmat că acesta va ajunge totuşi la Stockholm primăvara viitoare. Potrivit Academiei Suedeze, sunt mari şanse ca laureatul să meargă la Stockholm anul viitor şi să profite de ocazie pentru a-şi ţine cuvântarea.

Bob Dylan a câştigat Premiul Nobel pentru Literatură pentru "crearea unor noi expresii poetice în marea tradiţie a muzicii americane". La 75 de ani, Dylan este primul cantautor care obţine prestigiosul premiu, decizie ce a surprins mediile culturale care pariau pe o alegere mai convenţională.

Sursa - AGERPRES

×