Tripoli a cerut Turciei, Maltei şi Chinei să trimită observatori pentru a superviza încetarea focului anunţată vineri de regimul politic al colonelului Muammar Gaddafi, a anunţat o sursă oficială libiană, citate de AFP.
“Suntem în legătură cu Turcia, Malta şi China şi le-am cerut trimiterea de observatori pentru a superviza încetarea focului”, a declarat sursa respectivă, care a dorit să-şi păstreze anonimatul. “Forţele armate respectă acest anunţ de încetare a focului şi şi-au luat angajamentul de a proteja civilii”, a adăugat sursa citată, dezminţind informaţiile potrivit cărora operaţiunile militare au continuat în oraşele Misrata sau Zenten, din vestul ţării.
Regimul libian, care de o lună se confruntă cu o insurecţie fără precedent, a anunţat vineri o încetare a focului, într-un moment în care comunitatea internaţională pregăteşte lovituri aeriene în Libia, după ce Consiliul de Securitate al ONU a votat o rezoluţie care deschide calea către recurgerea la forţă în această ţară, contra forţelor pro-Gaddafi.