Update Explozii în apropierea unei baze aeriene rusești din Crimeea
Trei martori locali au declarat pentru Reuters că au auzit marți explozii puternice și au văzut fum negru ridicându-se din direcția unei baze aeriene militare rusești de la Novofedorivka, în peninsula Crimeea, anexată de Rusia.
Videoclipuri care ar fi fost surprinse la fața locului, unele postate pe rețelele de socializare și filmate de pe plajele turistice din apropiere, au arătat o coloană de fum. Videoclipurile nu au putut fi verificate imediat.
Cel puțin 12 explozii de intensitate variabilă au fost auzite în decurs de un minut, în jurul orei locale 15:30, au declarat doi martori. Trei au fost deosebit de puternice.
Aproximativ 30 de minute mai târziu, încă o explozie, descrisă de martori ca fiind cea mai puternică dintre toate, a dus la apariția a două coloane de fum și praf. În orașul Saky, aflat în apropiere, au răsunat sirenele.
Guvernatorul rus al Crimeei, Serghei Aksyonov, a declarat într-o postare pe canalul său Telegram că a mers în zonă, iar "circumstanțele sunt în curs de clarificare".
Un consilier al lui Aksyonov a confirmat că au avut loc explozii, dar a refuzat să comenteze posibilele cauze, au relatat agențiile de presă ruse.
Serviciile de urgență au intervenit, a relatat agenția de știri TASS, citând ministerul regional al sănătății.
Localnicii au raportat aglomerație pe drumurile care se îndepărtează de coastă.
Rusia a închiriat timp de zeci de ani portul naval Sevastopol, unde se află Flota sa din Marea Neagră, de la Kiev, dar în 2014 a anexat întreaga peninsulă de la Ucraina, într-o mișcare nerecunoscută de majoritatea celorlalte țări.
Crimeea a fost scutită până acum de bombardamentele intense și de luptele de artilerie care au avut loc în alte zone din estul și sudul Ucrainei.
Update Forțele ucrainene au atacat cu rachete peninsula Crimeea, anexată de Rusia în 2014.

Update Bombardamente ale forțelor ruse au loc pe linia frontului, transmit autoritățile ucrainene, citate de Reuters.
În apropierea orașului Donețk se duc lupte intense, iar trupele ruse lansează atacuri pentru a prelua controlul zonei miniere Donbas.
''Situaţia în regiune este tensionată. Bombardamentele sunt constante de-a lungul întregii linii a frontului. Inamicul foloseşte foarte mult atacurile aeriene. Inamicul nu are succes. Regiunea Doneţk rezistă'', a spus guvernatorul ucrainean al regiunii Doneţk, Pavlo Kirilenko.
Totodată, forțele ucrainene au preluat controlul în localitatea Dovghenke din apropiere de Harkov, și înaintează spre Izium.
"Situaţia este foarte interesantă pe teren. Forţele ucrainene înaintează cu mare succes. Încercările Rusiei de a recâştiga terenul pierdut nu au avut succes. Ucraina ar putea în cele din urmă să încercuiască' trupele ruse", spune consilierul prezidenţial ucrainean Oleksii Arestovici.
Podul Antonovski peste fluviul Nipru din regiunea Herson a fost din nou vizat de forţele ucrainene care încearcă să perturbe liniile de aprovizionare ale armatei ruse.
De asemenea, forțele ruse își întăresc pozițiile defensive din sudul Ucraina și atacă pozițiile ucrainene din regiunea Donețk, potrivit Ministrului britanic al Apărării. În zona Bahmut , trupele au avansat 10 km în ultima lună.
''În alte sectoare din Donbas, unde forţele ruse încearcă să străpungă apărarea ucraineană, trupele sale nu au câştigat mai mult de 3 km în această perioadă de 30 de zile, mult mai puţin decât era planificat'', arată instituția britanică.
Explozii în orașul ucrainean Harkov
Rușii au atacat noaptea trecută orașul Harkov, anunță primarul Igor Terehov.
„În jurul orei 2:10 s-a auzit o serie de explozii, cel puțin patru. În momentul de față, salvatorii au putut detecta doar două consecințe ale loviturilor nocturne. În cartierul Industrial, un stâlp electric și șinele de tramvai au fost avariate”, spune Terehov.
De asemenea, un at cartier al orașului a fost atacat de rachetele rușilor. Fațada unei clădiri a fost deteriorată, acoperișul a fost spart parțial, geamurile au fost sparte, scrie primarul din Harkov.
Potrivit lui Terehov, nu există informații despre victime.