x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Război în Ucraina, ziua 199. Forţele ucrainene înregistrează succese în contraofensiva lor împotriva trupelor ruse

Război în Ucraina, ziua 199. Forţele ucrainene înregistrează succese în contraofensiva lor împotriva trupelor ruse

10 Sep 2022   •   09:07
Război în Ucraina, ziua 199. Forţele ucrainene înregistrează succese în contraofensiva lor împotriva trupelor ruse
Sursa foto: Hepta

Sâmbătă, 10 septembrie 2022, este cea de-a 199-a zi de război în Ucraina.

Update Rușii au fugit din Izium, un oraș important din regiunea Harkov. Informația vine de la un cunoscut vlogger rus, care mersese în regiune pentru a face propagandă pentru invazie.

„Izium, regiunea Harkov, Ucraina. Orașul s-a predat”, a scris el pe Telegram. Un corespondent al publicației Kyiv Independent a scris de asemenea, pe Twitter, că Izium a fost recucerit. De asemenea, orașul Kupiansk a fost eliberat de ucraineni.

Guvernatorul regiunii Harkov, Oleg Sinegubov, a postat pe Telegram un video în care anunță că steagul ucrainean a fost ridicat și în localitatea Balaklia.

„Băieți și fete din forțele armate, astăzi creați o nouă istorie a Ucrainei libere, suntem mândri de voi. Va urma…”, a scris Sinegubov pe Telegram.

Informaţiile publicate pe site-ul Digi24.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere.

UPDATE Forţele ucrainene înregistrează tot mai multe succese în contraofensiva lor împotriva trupelor ruse, potrivit presei ucrainene şi a unor surse din serviciile de informaţii britanice, transmite sâmbătă dpa.

Presa ucraineană a publicat sâmbătă dimineaţă o fotografie despre care a relatat că înfăţişează mai mulţi militari care arborează drapelul ucrainean pe acoperişul gării din centrul oraşului Kupiansk, de importanţă strategică, aflat până acum sub controlul trupelor ruse. Kupiansk se află în provincia Harkov, în nord-estul Ucrainei.

Citând membri ai guvernului regional şi local, portalul Ukrainska Pravda a scris că "forţele armate ucrainene au eliberat Kupiansk".

Serviciul Securităţii de Stat al Ucrainei (SBU) a confirmat sâmbătă că unităţi ale sale au pătruns în oraşul Kupiansk, transmite Reuters, care notează că Ucraina a înregistrat succese rapide în contraofensiva sa surpriză din regiunea Harkov, făcând incursiuni adânci în liniile pe care erau poziţionate trupele ruse. Kupiansk este un important nod feroviar folosit de Rusia pentru aprovizionarea trupelor sale.

Forţele speciale ucrainene au difuzat la rândul lor imagini pe reţelele sociale, înfăţişând ofiţeri de-ai lor "în Kupiansk, care este din nou ucrainean". Un responsabil regional a publicat la rândul său o fotografie cu militari ucraineni în oraşul de 27.000 de locuitori, cu textul: ''Kupiansk, aici este Ucraina'', transmite AFP.

UPDATE: Ofensiva ucraineană ajunge la un nod feroviar. Muniție abandonată de ruși în Kupians

Oficialii ucraineni au distribuit sâmbătă fotografii care arată trupele ridicând steagul țării deasupra principalului oraș feroviar Kupiansk, care a aprovizionat forțele rusești din nord-estul Ucrainei. Un jurnalist Reuters spune că a văzut cutii de muniție abandonate de soldații ruși care au fugit.

Un jurnalist Reuters aflat în interiorul unei zone vaste recucerite în ultimele zile de forțele ucrainene care avansează transmite că a văzut polițiști ucraineni care patrulau prin orașe și cutii de muniție care zăceau în grămezi pe poziții abandonate de soldații ruși care au fugit.

Ucrainenii au ajuns acum în orașul Kupiansk, unde converg liniile de cale ferată care leagă Rusia de estul Ucrainei. Avansul ucrainenilor a pătruns până la principala rută logistică a Moscovei, ceea ce ar putea prinde în capcană mii de soldați ruși, scrie Reuters.

UPDATE: Forțele armate ale Ucrainei au eliberat deja peste 30 de așezări din regiunea Harkov. Acest lucru a fost declarat de către președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, vineri seară.

„În prezent, Forțele Armate ale Ucrainei au eliberat și au preluat controlul a peste 30 de așezări din regiunea Harkov. În unele sate din regiune, măsurile de verificare și securizare a teritoriului sunt în desfășurare, preluăm treptat controlul asupra noilor așezări – returnăm steagul ucrainean și protecția poporului nostru peste tot”, a spus el.

×
Subiecte în articol: Ucraina