Localnicii nu cred afirmaţiile oficialilor, potrivit cărora tot metalul preţios, căzut în Yakutsk, din avionul AN-12, a fost recuperat, motiv pentru care goana după aur continuă în regiune, potrivit The Siberian Times.
Comoara a fost pierdută, în contextul în care avionul nu era corect securizat, iar presiune exercitată asupra trapei a făcut-o să cedeze.
Compania deţinătoare a comorii a declarat că bunurile au fost recuperate integral - nouă tone de aur şi argint.
Cu toate acestea, există o altă întrebare: ce s-a întâmplat cu diamantele şi platina, raportate iniţial?
În plus, poliţia din Yakutsk a declarat că au fost recuperate 3.5 tone din comoara pierdută. Ce s-a întâmăplat cu restul?
Pentru moment, localnicii din Yakutsk, cea mai rece regiune din Rusia, cred că o parte din aur şi argint a căzut în zonele cu mai multă zăpadă, iar căutările sunt în desfăşurare.
Astfel, îngheţata regiune Yakutsk a devenit, fără să vrea, spaţiul de desfăşurare al unor căutători de comori, în ciuda celor -24 de grade Celsius.