x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe LOVITURĂ DE STAT în TURCIA. Ultim bilanţ - 265 morţi, 1.440 răniţi şi 2.839 arestări din cadrul personalului militar

LOVITURĂ DE STAT în TURCIA. Ultim bilanţ - 265 morţi, 1.440 răniţi şi 2.839 arestări din cadrul personalului militar

16 Iul 2016   •   10:23
LOVITURĂ DE STAT în TURCIA. Ultim bilanţ - 265 morţi, 1.440 răniţi şi 2.839 arestări din cadrul personalului militar

UPDATE Tentativa de lovitură de stat militară din Turcia s-a soldat până în prezent cu 265 de morţi şi 1.440 de răniţi, a anunţat sâmbătă în timpul unei conferinţe de presă la Ankara premierul turc Binali Yildirim, transmite Reuters.


Numărul morţilor în rândul civililor şi trupelor guvernamentale este de 161, în timp ce în rândul puciştilor este de 104, iar 20 dintre aceştia din urmă sunt organizatori ai loviturii de stat.

De asemenea, oficialul turc a precizat că au fost arestaţi 2.839 de militari din rândul puciştilor, printre ei numărându-se atât soldaţi cât şi ofiţeri de rang înalt. El a susţinut că autorităţile au controlul deplin asupra situaţiei în capitala Ankara. AGERPRES

 

Cel puţin 90 de persoane au murit şi 1.154 au fost rănite în timpul tentativei de lovitură de stat începute joi noaptea în Turcia , informează agenţia turcă Anadolu, citată sâmbătă dimineaţa de EFE.

Pe de altă parte, un oficial a precizat pentru Reuters că autorităţile de la Ankara au operat 1.563 de arestări din cadrul personalului militar pe întreg teritoriul ţării după tentativa de lovitură de stat iniţiată de o facţiune din armată. AGERPRES

×