x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Emmanuel Macron canibalizează electoratul de extremă dreapta

Emmanuel Macron canibalizează electoratul de extremă dreapta

de Şerban Mihăilă    |    17 Feb 2021   •   07:30
Emmanuel Macron canibalizează electoratul de extremă dreapta
Sursa foto: Agerpres

Anticipând un duel pe muchie de cuțit cu liderul extremei dreapta Marine Le Pen în alegerile prezidențiale de anul viitor, șeful statului francez, Emmanuel Macron, și-a schimbat în mod surprinzător discursul politic. Venit la putere în 2017, ca lider reformist de centru, președintele Franței a virat brusc în ultimele luni spre dreapta, în încercarea de a-i sufla șefei Frontului Național cât mai mulți susținători. Macron se bazează pe un ministru de Interne extrem de vocal și pe un proiect de lege foarte dur, elaborat pentru anihilarea islamiștilor radicali din Franța.

 

Ultimele sondaje de opinie anticipează o luptă strânsă, cu final „la fotografie”, în alegerile prezidențiale franceze din 2022. Protagoniștii ar urma să fie aceiași ca în urmă cu patru ani, atunci când Macron a învins-o relativ ușor pe președinta Frontului Național, într-un al doilea tur de scrutin. De atunci, însă, popularitatea lui Macron s-a erodat constant, în special din cauza mișcărilor sindicale, iar imaginea liderului extremei dreapta din Franța s-a îmbunătățit simțitor, datorită cosmetizărilor repetate prin care a trecut formațiunea sa politică. Pe fondul unei atmosfere foarte tensionate, provocată la sfârșitul anului trecut de trei atacuri ale islamiștilor radicali – inclusiv decapitarea, în octombrie, a unui profesor care le arătase elevilor caricaturi cu Profetul Mahomed -, Macron pare să fi virat brusc spre dreapta, adoptând în ultimele luni o strategie dură, pentru protejarea valorilor seculare franceze de extremismul islamist. 

 

Atac direct la Marine Le Pen

Unul dintre personajele-cheie în această schimbare spectaculoasă de macaz este ministrul de Interne, Gerald Darmanin, care și-a surprins colegii de partid, a produs consternare în rândul forțelor politice de stânga și a șocat-o pe Marine Le Pen, acuzând-o că dă dovadă de „moliciune” în fața Islamului. În vârstă de 38 de ani, Darmanin este considerat o stea în devenire în partidul lui Macron și promovează o poziție intransigentă de când a fost numit ministru. Mai mult, Darmanin pare să fi devenit vârful de lance al președintelui, în lupta la baionetă pe care Macron o poartă de la distanță cu Le Pen. „Începeți să arătați moliciune, trebuie să luați din nou vitamine. Nu sunteți pregătită să legiferați în privința religiei și spuneți chiar că Islamul nu este o problemă!”, i-a spus ministrul Marinei Le Pen, în timpul unei dezbateri organizate săptămâna trecută pe tema unui controversat proiect de lege menit să combată separatismul islamist, remarca recent AFP. Atacul pare să fi fost lansat pentru a lua în bătaie de joc încercările din ultima vreme ale șefei Frontului Național de a conferi formațiunii sale politice o imagine mult mai moderată. Vizibil șocată de cuvintele interlocutorului ei, Le Pen a replicat că nu intenționează să atace Islamul ca pe oricare altă religie, „deoarece sunt profund atașată de valorile noastre franceze. Vreau să-i păstrez libertatea ceremonială totală”.

 

O lege cu praf de pușcă

Proiectul de lege aflat în dezbatere, care urma să fie votat ieri în Adunarea Națională, camera inferioară a Parlamentului francez, este considerat un alt semn al încercării lui Macron de a obține voturile actualilor susținători ai partidului condus de Le Pen. Noua legislație, caracterizată drept un proiect contra separatismului islamist, prevede măsuri restrictive într-o serie de chestiuni care includ educația religioasă și poligamia. Echipa lui Macron și-a justificat inițiativa legislativă prin teama față de încercarea islamiștilor de a crea comunități separate de identitatea sistemului laic francez. „Țara noastră este sătulă de separatism, mai ales de islamismul care distruge unitatea noastră națională”, a declarat Darmanin în fața parlamentului, luna aceasta, în timpul unei dezbateri pe tema acestui proiect de lege. 

 

Bătaie pe electoratul lui Le Pen

În luna octombrie a anului trecut, imediat după decapitarea profesorului francez, apărarea caricaturilor cu Profetul Mahomed s-a dovedit un gest fatal pentru Macron, care a provocat un val uriaș de indignare și revoltă în lumea musulmană. Peste noapte, Macron a devenit cel mai demonizat personaj în numeroase state islamice, unde zeci de mii de protestatari i-au ars fotografiile și „sosiile” din carton, alături de steagul Franței, cerând boicotarea produselor franceze și declanșând o avertizare de securitate pentru conaționalii liderului de la Paris, aflați în țări cu majoritate musulmană. De cealaltă parte, Macron anunța declanșarea unei campanii contra „separatismului islamist” și a descris Islamul drept o religie „aflată astăzi în criză, în lumea întreagă.” El a declarat război total terorismului jihadist pentru protejarea valorilor seculare franceze de extremismul islamist. Concomitent, mai multe primării franceze proiectau pe pereții unor clădiri imagini cu caricaturile Profetului Mahomed. În toată această atmosferă de o tensiune fără precedent, Le Pen continua să refacă imaginea Frontului Național, partid considerat ani la rând antieuropean și asimilat politicii antiimigrație. Le Pen a încercat astfel să se distanțeze ostentativ de linia politică dură moștenită de la tatăl său, adoptând o strategie mai relaxată. Revenind la atacul lui Darmanin la Le Pen, cotidianul „Le Monde” remarca un schimb de replici „fără precedent”, etichetat drept „un cadou neașteptat” oferit liderului extremei dreapta, care a fost portretizată de un ministru ca fiind o moderată, fără ca măcar aceasta să-și fi schimbat fundamental politica. „De obicei, liderul unui partid de extremă dreapta este acuzat că este prea radical, prea intolerant și că vorbește contra valorilor republicii. Domnul Darmanin a ales o strategie opusă, încercând să fie mai ferm decât ea!”, a comentat „Le Monde”. La rândul său, liderul „verzilor”, Yannick Jadot, care ar putea candida la rândul său la alegerile din 2022, s-a arătat consternat de faptul că guvernul a devenit „un zid de apărare pentru extrema dreaptă”. De cealaltă parte, o sursă guvernamentală franceză anonimă, citată de AFP, a spus că acuzația de „moliciune” i-ar putea slăbi Marinei Le Pen poziția în rândul propriei tabere, însă, în același timp, i-ar putea atenua imaginea de lider radical în rândul electoratului. 

 

Începeți să arătați moliciune, trebuie să luați din nou vitamine. Nu sunteți pregătită să legiferați în privința religiei și spuneți chiar că Islamul nu este o problemă!

Gerald Darmanin către Marine Le Pen

×