x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe MAE avertizează că Turcia a închis un important punct de frontieră

MAE avertizează că Turcia a închis un important punct de frontieră

28 Noi 2015   •   14:03
MAE avertizează că Turcia a închis un important punct de frontieră

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) avertizează cetăţenii români referitor la închiderea singurului punct de trecere terestru între regiunea Kurdistan şi Turcia, informează un comunicat transmis AGERPRES.

"Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care tranzitează sau doresc să se deplaseze în Regiunea Kurdistan, din Irak, că autorităţile turce au închis punctul de trecere a frontierei Ibrahim Khalil, terestru, singurul funcţional dintre Regiunea Kurdistan şi Turcia", se arată în documentul citat.

Punctul de trecere a fost închis în repetate rânduri, în contextul operaţiunilor militare desfăşurate în partea turcă a vămii (localităţile Sirnak, Silopi, Cizre, Nusaybin).

În consecinţă, MAE recomandă cetăţenilor români să evite deplasările în această zonă.

De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginii de Internet www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă" (disponibilă gratuit în "App Store" şi "Google Play"), care oferă informaţii, recomandări de călătorie şi posibilitatea de a fi alertaţi, în cazul în care apar situaţii speciale, precum şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare "Un SMS îţi poate salva viaţa !".

Sursa - Agerpres

×
Subiecte în articol: turcia mae kurdistan avertisment frontieră