x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe MAE: Un român decedat în Italia, la 24 de ore după cutremur; cauza morţii urmează a fi stabilită

MAE: Un român decedat în Italia, la 24 de ore după cutremur; cauza morţii urmează a fi stabilită

31 Oct 2016   •   19:36
MAE: Un român decedat în Italia, la 24 de ore după cutremur; cauza morţii urmează a fi stabilită

Ambasada României la Roma s-a autosesizat cu privire la decesul unui cetăţean român, care a survenit în cursul dimineţii de luni, la 24 de ore după producerea seismului din Italia, cauza morţii urmând a fi stabilită în perioada următoare, precizează Ministerul Afacerilor Externe. 

Ambasada României la Roma este în contact cu familia cetăţeanului român, fiind pregătită să acorde asistenţă în vederea repatrierii. 

Din verificările efectuate până la momentul actual, nu există cetăţeni români spitalizaţi în urma cutremurului, se arată într-un comunicat al MAE. 

"De asemenea, o mare parte dintre cetăţenii români care şi-au pierdut locuinţele în urma cutremurului din 30 octombrie 2016 au fost transferaţi în hotelurile din zona lacului Trasimeno (regiunea Umbria). Misiunea diplomatică de la Roma este în legătură cu autorităţile locale pentru a afla informaţii cu privire la cetăţenii români rămaşi fără adăpost, precum şi locaţiile exacte unde au fost mutaţi", precizează sursa citată. 

Potrivit datelor oferite de MAE, doi cetăţeni români din zonele calamitate au solicitat sprijin pentru repatriere, aceştia urmând să se deplaseze în România în perioada imediat următoare. Alţi doi cetăţeni români care ceruseră sprijin pentru repatriere se află în drum spre ţară. 

"O echipă consulară mobilă (...) s-a deplasat astăzi în zona afectată de cutremur din regiunea Umbria, pentru a oferi asistenţă consulară cetăţenilor români. Membrii echipei consulare mobile au avut echipament special care le-a asigurat vizibilitate, astfel încât atât cetăţenii români, cât şi autorităţile locale i-au contactat cu celeritate. De asemenea, au fost distribuite afişe cu datele de contact şi numerele de urgenţă ale Secţiei Consulare din cadrul Ambasadei României în Italia. Echipa consulară mobilă din cadrul Consulatului General al României la Bologna este pregătită să se deplaseze în zona calamitată, pentru a acorda asistenţă consulară, dacă vor exista solicitări de sprijin la faţa locului", menţionează comunicatul MAE. 

Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că cetăţenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulară la următoarele numere de telefon ale Ambasadei României în Italia: (0039) 06 835 233 58, (0039) 06 835 233 56, (0039) 06 835 233 52, (0039) 06 835 233 44, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate şi preluate de operatorii Call Center în regim de permanenţă sau pe numărul de urgenţă al misiunii diplomatice de la Roma (0039) 3451473935 (Lazio, Umbria, Abruzzo) şi Consulatului General al României la Bologna (0039) 3491178220 (Marche, Emilia-Romagna şi Toscana). 

Atât Ambasada României la Roma, cât şi Consulatul General al României la Bologna continuă monitorizarea situaţiei, fiind pregătite să acorde asistenţă consulară, în caz de necesitate. AGERPRES

×
Subiecte în articol: roman mort in italia