O firmă care are legături cu mafia siciliană a construit o parte din pavilioanele de la Expoziţia Universală de la Milano de anul trecut, a anunţat miercuri parchetul din Milano, care a dispus arestarea a şapte persoane şi plasarea în arest la domiciliu a altor patru oameni, relatează DPA.
Suspecţii au fost puşi sub acuzare pentru apartenenţă la un grup infracţional care a comis fraudă fiscală, spălare de bani şi deturnare de fonduri, a precizat într-un comunicat Garda Financiară, care a efectuat arestările.
Consorţiul Dominus Scarl, care se află în centrul acestui caz, ar fi construit pavilioanele naţionale din Franţa, Qatar şi Guineea şi alte structuri. Unele din profiturile pe care firma le-a realizat au ajuns la un clan mafiot din Pietraperzia, un oraş în centrul Siciliei.
Investigaţia îl pune într-o situaţie stânjenitoare pe primarul din Milano, Giuseppe Sala, ales în iunie pe lista Partidului Democrat al prim-ministrului Matteo Renzi.
Sala, care a fost principalul responsabil pentru Expo Milano, a candidat la primărie după ce s-a apreciat că a organizat un eveniment de succes, umbrit în 2014 de un scandal de corupţie în care au fost implicate persoane de la vârful managementului.
Procurorul de caz Ilda Bocassini a spus în cadrul unei conferinţe de presă că nu există dovezi de comportament criminal în rândul managerilor de la Expo Milano şi a companiei oficiale Fiera Milano.
Într-o operaţiune separată anti-mafia, poliţia a arestat 18 persoane în oraşul sicilian Catania pentru legături cu grupul criminal Santapaola şi acuzaţi de trafic de droguri şi de contrabandă cu arme.
O persoană a scăpat arestării, mafiotul Andrea Nizza, care este urmărit pentru mai multe infracţiuni din decembrie 2014. AGERPRES