Mii de oameni ies în stradă de mai multe săptămâni și au instalat corturi în fața parlamentului și a reședinței Maiei Sandu în ultimele săptămâni, cerând demisia guvernului și exprimându-și furia față de creșterea prețurilor.
Maia Sandu a cerut guvernului să modifice legislația pentru a acorda mai multe puteri forțelor de ordine.
"Trădarea patriei va fi aspru pedepsită. Cei care sădesc panică și doresc război vor fi pedepsiți conform legii", a declarat aceasta. Ea a precizat că protestatarii "promit Moscovei să instituie un guvern care va fi loial Rusiei".
Șef statului moldovean și-a învins rivalul susținut de Rusia pentru a câștiga alegerile prezidențiale din 2020 și a urmărit politici pro-occidentale, inclusiv promovarea aderării la UE.
Ea a condamnat invazia Rusiei în Ucraina, în timp ce Rusia a amenințat că va întrerupe livrările de gaze, într-o dispută privind plățile pentru energie.
Criticii Maiei Sandu spun că aceasta ar fi trebuit să negocieze un acord mai bun cu Gazprom, principalul furnizor de gaz al Moldovei.
"Facem totul pentru a menține pacea și stabilitatea în țara noastră", a declarat ea. "Dar presiunea asupra noastră crește în fiecare zi. Există din ce în ce mai multe încercări de a destabiliza situația și de a ne diviza."