x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Marea Britanie. Armata poate fi pusă la protecţia graniţelor, dacă nu se va ajunge la o înţelegere pentru Brexit

Marea Britanie. Armata poate fi pusă la protecţia graniţelor, dacă nu se va ajunge la o înţelegere pentru Brexit

18 Oct 2017   •   10:57
Marea Britanie. Armata poate fi pusă la protecţia graniţelor, dacă nu se va ajunge la o înţelegere pentru Brexit

O ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană, fără o înţelegere prealabilă, este “de neconceput”, potrivit conservatoarei Amber Rudd; idee în contradictoriu cu cea a secretarului pentru Brexit, David Davis, care susţine că Regatul Unit are “tot dreptul să iasă”, relatează The Telegraph.

Într-un discurs în Camera Comunelor, David Davis a afirmat că ideea ieşirii din Uniunea Europeană fără o înţelegere trebuie să rămână pe masă, reiterând posibilitatea de a părăsi dicuţiile, dacă singura înţelegere oferită nu este bună pentru britanici. Acesta a mai afirmat că Guvernul “face tot ce este posibil” pentru a asigura cadrul necesar unei înţelegeri, dar că este vital ca în negocieri “să ai dreptul să pleci – dacă nu, vei obţine o înţelegere groaznică”.

Afirmaţiile au venit în contextul în care şeful Ministerului de Interne a declarat că armata poate fi pusă la protecţia graniţelor, dacă Marea Britanie părăseşte Uniunea Europeană fără o înţelegere.

Contextul părăsirii Uniunii Europene fără o înţelegere a devenit din ce în ce mai realistic în ultimele săptămâni, după ce membrii pro-Brexit ai Parlamentului au făcut cereri publice pentru părăsirea Uniunii fără a plăti factura de Brexit.

×