x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Marian Lupu, noul preşedinte al Republicii Moldova?

Marian Lupu, noul preşedinte al Republicii Moldova?

de Vitalie Calugareanu    |    13 Aug 2009   •   00:00

Deşi negocierile pentru elaborarea algoritmului de guvernare a coaliţiei constituite din patru partide necomuniste intrate în Parlamentul de la Chişinău continuă în condiţii de maximă discreţie, jurnaliştii au aflat din surse neoficiale numele persoanelor care vor prelua conducerea Republicii Moldova.

Astfel, liderul PD Marian Lupu va fi înaintat de Alianţa pentru Integrare Europeană la funcţia de şef al statului, liderul PLDM Vladimir Filat va deveni preşedinte al Parlamentului, liderul PL Mihai Ghimpu va ocupa funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului, iar liderul AMN Serafim Urechean cea de prim-ministru.

"Avem o înţelegere deplină între noi. Am ajuns la consens privind principiile care vor sta la baza structurii Parlamentului şi a Guvernului. S-a discutat şi despre partajarea funcţiilor în viitorul Parlament şi Guvern, însă nu în măsura în care să putem da nume", a spus după negocierile de joi liderul PLDM, Vlad Filat.

Liderii Alianţei pentru Integrare Europeană sunt convinşi că noul şef al statului va fi votat, chiar dacă Alianţei nu-i ajung 8 voturi pentru aceasta. Ei consideră Partidul Comuniştilor ar fi puternic dezavantajat în eventualitatea unor noi alegeri. Liderul PD, Marian Lupu a spus că "discuţiile cu comuniştii vor începe după revenirea din vacanţă a liderului PCRM, Vladimir Voronin, şi a majorităţii deputaţilor comunişti". El a precizat, însă, că "discuţiile" pentru acordarea susţinerii la votarea unui şef de stat nu vor însemna "negocieri" pe funcţii sau pe orice altceva.

În Republica Moldova, preşedintele ţării este ales prin vot secret, cu cel puţin 61 de voturi. în cazul în care niciun candidat nu este ales, se organizează alegeri repetate, la care pot fi înaintate aceleaşi sau alte candidaturi. Dacă nici atunci nu este ales, preşedintele în exerciţiu dizolvă Parlamentul. Pentru că legislativul nu poate fi dizolvat decât o dată pe an, în caz de eşec în alegerea şefului statului, alegeri parlamentare anticipate vor avea loc, cel mai devreme, în februarie 2010.

×
Subiecte în articol: externe