x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Maşina cu care a fost scos din maternitate prinţul George, scoasă la licitaţie

Maşina cu care a fost scos din maternitate prinţul George, scoasă la licitaţie

11 Aug 2016   •   16:53
Maşina cu care a fost scos din maternitate prinţul George, scoasă la licitaţie

Un Range Rover 4x4, cu o mare valoare sentimentală pentru ducii de Cambridge, Kate şi William, este scos la vânzare pe site-ul casei de licitaţii Charity Star, relatează Lefigaro.fr.

Norocosul cumpărător va putea achiziţiona Range Rover-ul Vogue SE 4x4 la 15 septembrie.

Automobilul princiar este estimat la peste 175.000 de euro, o sumă care depăşeşte dublul preţului său de vânzare iniţial.

Această sumă exorbitantă se explică prin valoarea sentimentală a maşinii, fiind vorba de automobilul cu care George Alexander Louis de Cambridge a fost adus de la Maternitatea St Mary la Palatul Kensington, după naşterea sa din 22 iulie 2013.

Banii obţinuţi din vânzarea acestuia vor ajunge la Sun Screet IT, o asociaţie destinată întrajutorării şcolilor, spitalelor şi caselor de copii din ţările în curs de dezvoltare, dar şi la ONG-ul Stand Down, care oferă asistenţă pentru problemele de sănătate mintală ale militarilor.

AGERPRES

×