x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Medicii moldoveni au desoperit încă un vaccin împotriva virusului A (H1N1)

Medicii moldoveni au desoperit încă un vaccin împotriva virusului A (H1N1)

01 Dec 2009   •   00:00

Cercetătorii din Republica Moldova au elaborat un nou preparat antiviral pentru tratarea virusului A (H1N1), care este o alternativă la medicamentele Tamiflu şi Zanamivir.



Constantin Spânu, vicedirectorul Centrului Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină Preventivă (SANEPID) şi unul din autorii invenţiei, a declarat pentru jurnal.md că medicamentul are o sferă largă de utilizare, inclusiv tratarea hepatitelor virale, a afecţiunilor non-gripale şi chiar împotriva HIV/SIDA. "Preparatul nostru este un remediu de profilaxie, cât şi unul cu efect terapeutic", a mai spus Spânu.

Potrivit lui, la realizarea acestui medicament, începută cu 12 ani în urmă, au participat savanţi de la Institutul de Genetică şi Fiziologie a Plantelor a Academiei de Ştiinţe din R. Moldova, SANEPID, Agenţia Medicamentului şi Catedra de profil a Universităţii de Stat de Medicină "Nicolae Testimiţeanu". "Preparatul a fost înregistrat pentru prima dată cu şase ani în urmă şi reînregistrat în 2008", susţine Spânu. Este un produs pe bază de substanţe biologic active, obţinut din deşeuri alimentare, ceea ce îl face să fie un medicament neagresiv, care poate fi folosit de absolut toţi, atât de către copii cât şi de către adulţi.

Preparatul are un efect antiviral, imuno-modulator. Studiile efectuate în cadrul Laboratorul Naţional de pe lângă SANEPID au arătat că preparatul are un spectru larg de utilizare, fiind recomandat atât în cazul afecţiunilor virale ca hepatita B şi C, al afecţiunilor gripale - inclusiv în cazul virusului A (H1N1) -, cât şi în cazul celor non-gripale: guturaiul, angina. "De asemenea, preparatul medicamentos este recomandat pentru tratamentul HIV/SIDA", a mai adăugat Spânu. La ora actuală, preparatul se află în vrac şi probabil că în cel mai scurt timp savanţii vor primi certificatul de calitate. "Odată ce vom avea certificatul la mână, medicamentul va apărea în farmacii", a spus Spânu.

Utilitatea medicamentului a fost recunoscută şi de către alte ţări, acesta primind mai multe distincţii la diferite expoziţii naţionale şi internaţionale. "Preparatul a câştigat Medalia de aur, în cadrul Expoziţiei de invenţii de la Geneva, distincţia Ordinul comandor, la Bruxelles, Belgia. A mai participat la expoziţiile de la Moscova, Bucureşti, Iaşi, Serbia", a precizat vicedirectorul SANEPID

×
Subiecte în articol: externe