Fanii cântăreţului Michael Jackson au adus un omagiu vieţii şi carierei "regelui muzicii pop", reunindu-se la Londra în faţa unui monument temporar - construit în forma unei coroane - ce a fost vernisat în capitala Marii Britanii miercuri, ziua în care megastarul american ar fi împlinit vârsta de 60 de ani, informează Reuters.
Înfruntând ploaia londoneză, numeroşi fani ai artistului au imitat câteva mişcări de dans ale starului pop, inclusiv celebrul "moonwalk", în jurul unei statui înalte de patru metri, construită sub forma unei coroane albe şi strălucitoare. Monumentul, comandat de casa de discuri Sony Music, a fost amplasat pe malul sudic al fluviului Tamisa.
"Prima dată când m-am întâlnit cu el, aveam 18 ani. El venise la Londra şi a fost o nebunie adevărată", a declarat una dintre admiratoarele artistului american, Mayah Thomas, în prezent în vârstă de 31 de ani. "Era cu adevărat timid, dar foarte frumos. Încerca întotdeauna să îi facă pe admiratorii lui să se simtă confortabil", a adăugat ea.
Michael Jackson, celebru pentru o serie de cântece de mare succes, precum "Bad", "Beat It", "Billie Jean", "Black or White", "Thriller" şi "Dirty Diana", trebuia să susţină începând din 13 iulie 2009 o serie de 50 de concerte la Londra, ce urmau să marcheze revenirea lui pe scena muzicală după o pauză îndelungată, în momentul morţii sale neaşteptate, pe 25 iunie 2009, la Los Angeles, la vârsta de 50 de ani.
Monumentul temporar dedicat artistului american va rămâne la Londra doar pentru o zi.