"Mizerabilii" din Bois de Vincennes

"Un marronnier"  (un castan) aşa numesc jurnaliştii francezi un eveniment care se produce, invariabil, în fiecare an în aceeaşi perioadă. La inceputul lui decembrie este rândul cerşetorilor de pe stradă (numiţi impersonal "fără adapost” sau "fără domiciliu fix”) să apară pe prima pagina în presa franceză.

Corespondenţă de la Paris
Iarna nici nu a sosit încă la Paris şi deja un al şaselea corp fără viaţă a fost descoperit sâptămâna trecuta într-una dintre pădurile pariziene, Bois de Vincennes. Guvernul a găsit din nou ocazia să-şi reafirme voinţa de a trata acest fenomen deschizându-şi în acelaşi timp drumul spre o altă polemică.

"Vreau, dacă voi fi ales preşedintele Republicii, ca peste doi ani nimeni să nu mai fie nevoit să doarmă pe trotuare şi să moară de frig. Pentru că, vă spun eu, dreptul la locuinţă este o obligaţie umană”. Astfel se exprima, la 18 decembrie 2006, Nicolas Sarkozy, candidatul la Preşedinţia Franţei.

NU S-A SCHIMBAT NIMIC
Doi ani mai târziu, Nicolas Sarkozy este preşedintele Franţei, însă persoanele fără adăpost continuă să moară de frig pe străzi. Pentru ministrul Christine Boutin, soluţia există:cei fără domicilu (SDF = sans domicile fixe) trebuie să fie cazaţi cu forţa în centrele de primire. Pentru ea, ajutorarea oamenilor în dificultate face parte din asistenţa pe care o acordă oricare civilizaţie unei persoane în pericol. "A existat o dezbatere (în Consiliul de Miniştri) asupra unei probleme de fond, o să lansez deci o idee pentru a vedea dacă nu am putea să introducem obligativitatea cazării persoanelor fără adăpost când temperatura devine prea scăzută”, a declarat ministrul. Pentru a face posibilă această "cazare temporară” s-ar putea amenaja "case de împrumut”.

"O idee foarte proastă”, spun asociaţiile umanitare. Acestea susţin că ministrul nu stăpâneşte problema şi se preface de a o descoperi acum, la început de iarnă. Oamenii fără adăpost mor tot timpul anului, amintesc cu insistenţă cei din asociaţii. Strada ucide în fiecare zi câte puţin, frig sau cald, iarnă sau vară. Omului fără domiciliu îi lipseşte îngrijirea medicală, protecţia, el este victima brutalităţii. Iar centrele de primire există deja. Problema este ca el este victima brutalităţii. Iar centrele de primire există deja. Problema este că ele concentrează toată mizeria străzii, violenţa, ura şi în plus sunt focare de microbi şi paraziţi. Din această cauză, mulţi dintre cei fără adăpost nu vor să pună piciorul într-un astfel de centru. "E mai rău ca pe stradă”, spune unul dintre ei.

CONSECINŢE
Dacă legea Christinei Boutin intră în vigoare, cerşetorii vor începe să se ascundă pentru a nu fi trimişi cu forţa în centrele de primire. Efect pervers, exact inversul celui urmărit. "Doamna Butin a zis o mare prostie”, spune Patrick Doutreligne, secretarul general al fundaţiei Abbe Pierre, furios pe declaraţiile ministrului.

În faţa dezaprobării generale, Guvernul schimbă tonul. A doua zi, primul-ministru Francois Fillon asigură că nu este vorba de a obliga pe cineva să meargă în centrele de urgenţă. Christine Boutin se vede constrânsă să revină asupra propriilor declaraţii. Cazarea va fi propusă, dar nu forţată. Un dialog se va institui între autorităţi şi oamenii străzii, dar liberul arbitru va fi respectat. Pentru a încheia polemica, Nicolas Sarkozy declară că este pentru un "echilibru de bun simţ. Îi dăm persoanei fără domiciliu de mâncare, îi propunem îngrijire medicală, îi prezentăm camera şi dacă nu vrea să rămână, nu are decât să plece. Trebuie să acţionăm în aşa fel încât nimeni să nu mai moară de frig în 2008, într-una dintre cele mai bogate ţări ale lumii. E un scandal”.

Nimeni nu ar putea contesta această ultimă frază. Dar declaraţiile preşedintelui amintesc aproape cuvânt cu cuvânt pe cele ale candidatului de acum doi ani. Şi dincolo de bunăvoinţa forţată şi de bunele sentimente, nu a fost propusă nici o soluţie structurală. De aceea e posibil ca "marronierul” francez al celor fără domiciliu fix să fie de actualitate şi în iarna lui 2009.

STATISTICI
O statistică făcută de INSEE într-o noapte de ianuarie 2004 a arătat că numărul celor fără domiciliu fix se ridică la 86.000 în întreaga Franţă, dintre care aproape 15.000 dorm "în stradă sau în locuri care nu sunt prevăzute pentru locuit”. Tot conform statisticilor, regiunea pariziană ar număra peste 10.000 de oameni fără domiciliu fix.