x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Morți la nuntă

Morți la nuntă

02 Ian 2021   •   10:41
Morți la nuntă

Cinci femei au fost ucise, după ce un proiectil a căzut peste o sală de petreceri în timpul unei nunţi, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la Hodeida, oraş din sud-vestul Yemenului, au anunţat un responsabil guvernamental şi martori, scrie AFP.

Proiectilul a atins o sală de petreceri în apropiere de aeroportul din Hodeida, situat pe linia frontului între forţele pro-guvernamentale şi rebelii houthi care controlează acest port la Marea Roşie, au declarat martori. Cele două părţi s-au acuzat reciproc că au comis acest atac.

Explozia, care a provocat şi rănirea a şapte persoane, printre care şi copii, potrivit martorilor, a fost calificată drept "o crimă odioasă comisă de houthi împotriva civililor" de către generalul Sadek Douid, reprezentant al guvernului în cadrul unei comisii mixte susţinute de ONU pentru menţinerea armistiţiului la Hodeida.

"Guvernatorul" din Hodeida desemnat de houthi, Mohammed Ayash, a atribuit la rândul său atacul forţelor guvernamentale. "Forţele de agresiune comit crime şi nu ezită să arunce responsabilitatea asupra altora", a declarat el pentru canalul de televiziune al rebelilor Al-Massirah.

Pe 13 iunie 2018, forţele proguvernamentale, sprijinite de Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite, au lansat o ofensivă pentru a recuceri Hodeida, principalul punct de intrare pentru ajutor umanitar în Yemen.

Conflictul prelungit a aruncat Yemenul, cea mai săracă ţară din peninsula arabică, în cea mai gravă criză umanitară din lume, potrivit ONU, cu zeci de mii de morţi, milioane de strămutați şi o populaţie în pragul foametei.

×
Subiecte în articol: morti la nunta