Epava unuia dintre cele mai temute vase de luptă germane din perioada Primului Război Mondial a fost descoperită pe fundul Atlanticului, în apropiere de Insulele Falkland, unde a fost scufundată în urma unei bătălii cu flota britanică în urmă cu peste un secol, informează vineri „Live Science”.
Crucişătorul de linie „Scharnhorst” a fost scufundat la 8 decembrie 1914 de marina britanică. Toţi cei peste 800 de membri ai echipajului, conduşi de amiralul Maximilian Graf von Spee, au murit.
Amiralul von Spee a încercat să conducă un atac naval asupra Insulelor Falklands, însă vasele germane, conduse de crucişătorul „Scharnhorst”, au fost surprinse de un grup mai numeros de vase britanice. În lupta ce a urmat, britanicii au scufundat atât nava amiral „Scharnhorst”, cât şi alte opt vase de război ce o însoţeau.
Folosind vehiculul subacvatic autonom (AUV) operat de pe puntea vasului de cercetări marine „Seabed Constructor”, cercetătorii au descoperit epava crucişătorului „Scharnhorst” în urmă cu două zile, la 4 decembrie, la o adâncime de aproximativ 1,6 kilometri.
După ce epava a fost detectată de sonarul din dotarea AUV, cercetătorii au trimis în adâncuri un vehicul teleghidat (ROV) pentru a o filma.
„Momentul descoperirii a fost extraordinar”, conform unei declaraţii făcută de arheologul marin Mensun Bound, conducătorul expediţiei. „De multe ori fugim după umbre de pe fundul mării, însă când silueta lui «Scharnhorst» a apărut pentru prima dată în fluxul de date, am ştiut sigur că este unul dintre vasele flotei germane. Am trimis un ROV să exploreze locul şi, aproape imediat, am găsit un câmp de resturi care atestă faptul că acolo s-a dat o bătălie navală. Apoi brusc, (crucişătorul) a ieşit din întuneric cu tunurile îndreptate în toate direcţiile”.
Arheologii au început să caute epava crucişătorului „Scharnhorst” şi a altor vase de luptă germane cu ocazia centenarului Bătăliei pentru Insulele Falkland din decembrie 2014, însă nu au avut succes.
Căutările au fost reluate luna trecută, folosind patru AUV echipate cu sonare de ultimă generaţie. Căutările au acoperit o suprafaţă de 4.500 de kilometri pătraţi, în apropierea Insulelor Falklands.
Descoperirea a venit în mod neaşteptat, când unul dintre AUV-uri a părăsit traiectoria prestabilită de căutare şi s-a întors pentru a căuta pe o altă traiectorie. În timpul acestei manevre a trecut direct peste epava crucişătorului. Cercetătorii au realizat că au „descoperit” epava căutată abia câteva ore mai târziu, când vehiculul AUV a revenit la suprafaţă şi datele adunate au fost descărcate şi convertite în alt format pentru a fi analizate pe calculator.
Epava, care se află pe fundul mării, la aproximativ 100 de mile nautice de Port Stanley, capitala Insulelor Falkland, nu a fost atinsă sau deranjată în vreun fel, iar locaţia sa va fi protejată prin lege, conform lui Donald Lamont, preşedintele organizaţiei „Falklands Maritime Heritage Trust”.
Scufundarea lui „Scharnhorst” şi a vaselor de luptă ce o însoţeau a reprezentat o bătălie navală decisivă câştigată de britanici încă de la începutul Primului Război Mondial, conform organizaţiei „Falklands Maritime Heritage Trust”.
Bătălia pentru Insulele Falkland a avut loc la doar câteva săptămâni după Bătălia de la Coronel, în largul coastelor statului Chile, când flotila condusă de amiralul Graf von Spee a scufundat două cuirasate al Marinei Regale. Peste 1.600 de marinari britanici au murit în acea luptă în care doar trei marinari germani au fost răniţi.
În replică, Marea Britanie a trimis după amiralul german o flotilă condusă de două crucişătoare foarte moderne pentru acea perioadă: „HMS Invincible” şi „HMS Inflexible”. La o lună după înfrângerea de la Coronel, flotila britanică a atacat cele mai mari vase din flotila germană: „Scharnhorst”, „Gneisenau”, „Nürnberg” şi „Leipzig”.
„Scharnhorst” a fost primul vas scufundat, după ce a fost puternic lovit de tunurile crucişătoarelor „HMS Invincible” şi „HMS Inflexible”.
Peste 2.200 de marinari germani au murit în această bătălie, inclusiv amiralul Graf von Spee şi cei doi băieţi ai săi - Heinrich aflat la bordul lui „Gneisenau” şi Otto, de la bordul lui „Nürnberg”.
Această înfrângere a risipit speranţa Germaniei de a domina mările în perioada Primului Război Mondial, iar restul flotei imperiale germane a fost pur şi simplu blocată în Marea Nordului de către Marina Regală britanică, până la sfârşitul războiului.
Arheologii vor căuta şi restul flotilei germane scufundate în 1914 în apropierea Insulelor Falkland, pentru a putea reconstitui filmul evenimentelor şi pentru a asigura conservarea sitului.