x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe NOBEL 2016 - Preşedintele columbian Juan Manuel Santos a primit Premiul Nobel pentru Pace

NOBEL 2016 - Preşedintele columbian Juan Manuel Santos a primit Premiul Nobel pentru Pace

07 Oct 2016   •   12:18
NOBEL 2016 - Preşedintele columbian Juan Manuel Santos a primit Premiul Nobel pentru Pace

Preşedintele columbian Juan Manuel Santos a primit vineri Premiul Nobel pentru Pace pentru eforturile sale de pacificare a ţării după peste 50 de ani de război civil, informează agenţiile de presă internaţionale.

Există un pericol real ca procesul de pace să se întrerupă şi să se reia războiul civil' ceea ce 'face încă şi mai presantă respectarea încetării focului de către părţile conduse de preşedintele Santos şi de liderul gherilei FARC, Rodrigo Londono', a declarat preşedinta Comitetului Nobel norvegian, Kaci Kullmann Five.

Acordul a fost respins la limită de populaţia columbiană duminică, dar 'faptul că majoritatea votanţilor a spus 'nu' acordului de pace nu înseamnă neapărat că procesul de pace este mort', a adăugat ea. 'Referendumul nu a fost un vot pentru sau împotriva păcii', a adăugat ea.

Majoritatea alegătorilor columbieni au respins acordul semnat la 26 septembrie de preşedintele Santos şi de liderul FARC, Rodrigo Londono, mai cunoscut sub numele de război Timoleon Jiménez sau Timoşenko, la finalul a patru ani de negocieri de pace în Cuba.

'Nu este anormal ca alegerea pentru Premiul Nobel pentru Pace să fie contestată. Scopul nostru este de a răsplăti munca depusă, de a onora toate părţile angrenate în conflict', a mai spus Kaci Kullmann Five.

'Există motive puternice... să-l aducem în lumina reflectoarelor pe preşedinte însuşi', a mai spus Preşedinta Comitetului Nobel norvegian.

Anul trecut, Premiul Nobel pentru Pace a fost decernat Cvartetului pentru dialog naţional tunisian, actori ai societăţii civile care au permis salvarea tranziţiei democratice în Tunisia.

Premiul, care constă într-o medalie de aur, o diplomă şi un cec de 8 milioane de coroane suedeze (circa 831.000 de euro), este înmânat la Oslo, la 10 decembrie, dată aniversară a morţii fondatorului său, industriaşul şi filantropul suedez Alfred Nobel (1833-1896).

AGERPRES

×
Subiecte în articol: jose mauel santos nobel 2016