x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Nord-vestul Australiei, amenințat de un ciclon. Vânturile ar putea atinge 125 de kilometri pe oră

Nord-vestul Australiei, amenințat de un ciclon. Vânturile ar putea atinge 125 de kilometri pe oră

06 Ian 2020   •   09:13
Nord-vestul Australiei, amenințat de un ciclon. Vânturile ar putea atinge 125 de kilometri pe oră
Sursa foto: Foto: Twitter / Bureau of Meteorology, Western Australia

Un ciclon câştiga luni forţă în largul coastei din nord-vestul Australiei, ameninţând oraşul Broome cu vânturi care ar putea atinge 125 de kilometri pe oră, a informat Agenţia meteorologică australiană, citată de AFP.

Această furtună tropicală nu ar trebui să aibă niciun impact asupra incendiilor forestiere devastatoare cu care se confruntă Australia de luni de zile, care fac ravagii în principal în sud-estul imensei insule-continent.

Furtuna tropicală Blake, deja clasificată drept ciclon de categoria 1 - cu vânturi suflând cu 75 kilometri pe oră - este aşteptată să treacă în categoria a doua marţi dimineaţă, când va lovi Broome, un oraş de 14.000 de locuitori.

Agenţia meteorologică a solicitat populaţiei să ia măsuri în vederea sosirea ciclonului şi să pregătească în special kituri de urgenţă, conţinând lanterne, radiouri portabile, baterii de rezervă, alimente şi apă.

Meteorologii prognozează că furtuna va fi însoţită de precipitaţii foarte abundente. Autorităţile se tem de inundaţii în zonele de coastă ale regiunilor Kimberley şi Pilbara. 

AGERPRES

×
Subiecte în articol: australia ciclon vanturi