Mai îndrăzneţ, mai glumeţ, dar şi mai "pocăit", preşedintele american George W. Bush a avut ieri ultima întâlnire cu presa la Casa Albă, în faţa căreia şi-a făcut bilanţul celor două mandate fără să omită şi greşelile pe care le-a făcut.
După ce a început cu ceea ce el a numit "ultimul interviu înainte de plecare", mulţumind fiecărui reporter în parte într-o manieră personalizată pentru atenţia pe care i-a acordat-o în cei opt ani ai mandatelor sale, Bush a început cu partea plină a paharului în ceea ce-l priveşte. El şi-a apărat "dosarul" prezidenţial cu deciziile sale, precum şi pe cele ale foştilor şi viitorilor preşedinţi, vorbind despre acestea în numele instituţiei prezidenţiale americane în sine.
UNOR ŞI LAMENTĂRI
"Una dintre chestiunile preşedinţiei este aceea că poţi să iei decizii bazate pe informaţiile care ţi se dau. Nu poţi să ai informaţia după ce ai luat decizia, nu aşa se face. Îţi susţii apoi decizia şi explici de ce ai luat decizia pe care ai luat-o", le-a explicat el ziariştilor.
În timpul discursului şi-a folosit, din când în când, umorul pentru a contracara unele dintre "notele proaste" din timpul mandatului. "Ştiţi, e cam aşa: De ce eu? De ce toată povara pe capul meu? De ce în timpul mandatului meu a trebuit să se producă această criză financiară?...
Sunt cam patetic, nu? E un fel de autoînvinuire, nu?", s-a lamentat Bush folosind chiar un ton plângăreţ pentru a convinge. Apoi a dat-o repede la întors, apărându-şi onoarea de preşedinte care a ştiut ce trebuie făcut pentru binele ţării, în ciuda celor mai vehemente critici care i s-au adus uneori. "Cum m-aş putea întoarce acasă, în Texas, să mă uit în oglindă şi să fiu mândru de ceea ce văd, dacă aş şti că le-aş fi permis celor mai răsunătoare voci şi celor mai puternici critici să mă împiedice să fac ceea ce am considerat eu că este necesar ca să protejez această ţară?", şi-a încheiat
el lauda de sine.
PE ŞLEAU, DESPRE GREŞELI
Lista greşelilor pe care le-a făcut timp de două mandate a fost neaşteptat de lungă, aproape completă, iar Bush a abordat-o cu francheţe, de la eşecul de a descoperi arme de distrugere în masă în Irak până la deciziile pe care le-a luat după ce uraganul Katrina a făcut prăpăd în New Orleans, iar el a ajuns acolo abia după patru zile. "Categoric, să agăţi un banner cu «misiune îndeplinită» de coada unui avion a fost o greşeală. A transmis un mesaj greşit", a recunoscut el, referindu-se la speech-ul pe care l-a ţinut în 2003, după "Abraham Lincoln", când s-a întors acasă din misiunea în Irak. Bush şi-a făcut mea culpa şi în cazul suspecţilor de terorism de la baza militară americană din Guantanamo (Cuba) şi pentru faptul că a aprobat tehnicile dure de interogare a acestora, însă a apărat cu vehemenţă acţiunile antiteroriste pe care le-a întreprins în general după atacurile antiamericane de la 11 septembrie 2001. "O mare dezamăgire" pentru Bush au fost şi abuzurile comise de militari la închisoarea Abu Ghraib, din Irak. Chiar dacă unele dintre acţiunile sale nu pot fi numite chiar greşeli, preşedintele a fost mai indulgent cu el în autocritică, spunând că acestea ar putea fi trecute la capitolul "decizii nepotrivite".
CAFEA PENTRU LAURA
Întrebat de ziariştii curioşi ce va face în prima zi de după Casa Albă, Bush a compus un scenariu ca în filmele americane "de casă". "Sunt o personalitate de tip A. Nu mă văd cu o pălărie mare pe cap şi cu o cămaşă hawaiiană stând pe o plajă", a început el ca într-o poveste. A încheiat cu o scenă în cel mai pur romantism domestic pentru vârsta a III-a: "Mă voi trezi la Crawford miercuri dimineaţă şi cred că îi voi pregăti Laurei cafeaua, ştiţi cum e, ca să i-o duc la pat"...
"De ce eu? De ce toată povara pe capul meu? De ce în timpul mandatului meu a trebuit să se producă această criză financiară?... Sunt cam patetic, nu?"
George W.Bush - preşedintele american
Citește pe Antena3.ro