x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Numeroase firme străine au cooperat cu regimul Kadhafi la reprimarea libienilor

Numeroase firme străine au cooperat cu regimul Kadhafi la reprimarea libienilor

de Mediafax    |    30 Aug 2011   •   17:33

Numeroase firme straine au cooperat la reprimarea libienilor in timpul regimului lui Muammar Gaddafi, aflat la putere 42 de ani, furnizandu-i tehnologie pentru echiparea unui adevarat centru de spionaj, la Tripoli, intr-o cladire de sase etaje, relateaza Wall Street Journal in editia electronica.

Dosarele de supraveghere, la care publicatia a avut acces luni, includ e-mail-uri datate pana in februarie, cand a izbucnit rebeliunea. Spionarea vietii personale a libienilor a devenit o prioritate pentru regim, in contextul "primaverii arabe". In unele birouri, publicatia afirma ca a gasit ghiduri stampilate de Amesys, o unitate a firmei franceze pentru tehnologii Bull SA, care a instalat centrul de monitorizare.

La inceputul anului, oficiali libieni au negociat cu Amesys si alte companii, intre care Narus, din cadrul Boeing, un fabricant de produse de inalta tehnologie pentru monitorizarea traficului pe Internet, pentru a extinde capabilitati de cenzurare pe Internet in cadrul operatiunilor de monitorizare, potrivit unor persoane la curent cu negocierile. Libia cauta instrumente avansate pentru a controla serviciul de telefonie oferit de Skype, a cenzura inregistrari postate pe YouTube si a le bloca libienilor posibilitatea de a-si ascunde activitatile online utilizand servere "proxy".

"Narus nu comenteaza asupra unor potentiale afaceri. Nu au existat vanzari sau mobilizari de tehnologie Narus in Libia", a declarat un purtator de cuvant al companiei, intr-un comunicat. Un purtator de cuvant al Bull SA a refuzat sa comenteze. De asemenea, VASTech SA Pty Ltd, o mica firma sud-africana, a furnizat regimului instrumente de inregistrare si interceptare a tuturor apelurilor telefonice internationale. Si aceasta firma a refuzat sa comenteze.

Potrivit unor surse, firma chineza de telecomunicatii ZTE Corp si Amesys aveau contracte cu anumite unitati speciale din cadrul serviciului de securitate al lui Gaddafi. Un purtator de cuvant al ZTE a refuzat sa faca vreun comentariu.

Libia este doar una dintre numeroasele tari din Orientul Mijlociu si Africa de Nord care utilizeaza tehnologii achizitionate din strainatate, pentru a-i reprima pe dizidenti, afirma publicatia. Firme din domeniul IT&C din Statele Unite, Canada, Europa, China, intre altele, au ajutat aceste regimuri, in schimbul profitului, sa blocheze site-uri, sa intercepteze e-mail-uri si conversatii.

×
Subiecte în articol: spionaj internet libia muammar gaddafi