Costurile mari de întreţinere şi competiţia venită din partea noilor clădiri de birouri i-au determinat pe proprietarii Chrysler Building, una din cele mai renumite clădiri de tip zgârie-nori din New York, să angajeze firma de consultanţă imobiliară CBRE Group Inc. în vedere vânzării emblematicei clădiri, informează Wall Street Journal.
Clădirea Chrysler Building este deţinută de Abu Dhabi Investment Council şi dezvoltatorul imobiliar Tishman Speyer. Estimările cu privire la valoarea proprietăţii variază, însă mai mulţi investitori cred că proprietarii Chrysler Building vor avea dificultăţi în a-şi recupera suma de 800 milioane de dolari pe care fondul deţinut de Guvernul din Abu Dhabi a plătit-o în anul 2008, cu puţin timp înainte de criza financiară mondială, pentru o participaţie de 90% la Chrysler Building.
În prezent, însă, emblematica clădire în maniera Art Deco din Manhattan concurează pentru chiriaşi cu noile clădiri de birouri concepute special pentru gusturile actuale, cu ferestre de sus până jos, terase, spaţii ample de depozitare şi centre de fitness ultra moderne. În plus, costurile lucrărilor de îmbunătăţire şi mentenanţă pentru clădirea cu o vârstă de aproape 90 de ani, precum şi creşterea costurilor pentru închirierea terenului de sub clădire, ar putea afecta de asemenea preţul de vânzare.
"Ar putea apărea un miliardar care să spună vreau ca toată lumea să ştie că eu deţin Chrysler Building", a spus Adelaide Polsinelli, vicepreşedinte la firma de servicii imobiliare Compass. Totodată, însă, Polsinelli a subliniat că există şi aspecte negative care apar de pe urma deţinerii unei clădiri care datează de dinainte de cel de-al doilea război mondial. "Atunci când lucrurile încep să se strice, costă mai mult să le repari pentru că există doar un singur om pe întreaga planetă care are uneltele cu are să repare ceva din anii 1920", a spus Adelaide Polsinelli.
În ultimii ani, mai mulţi investitori americani şi de peste hotare au cheltuit sume mari pentru o serie de proprietăţi imobiliare prestigioase precum clădirea Willis Tower din Chicago sau hotelul Waldorf Astoria din New York, pentru care o companie chineză de asigurări a plătit 1,95 miliarde de dolari în anul 2015, o sumă record pentru un hotel din SUA.
Proprietarii Chrysler Building speră să atragă un investitor cu buzunare adânci care să profite de oportunitatea de a deţine o clădire faimoasă din Manhattan şi totodată o bucată din istoria oraşului New York.
Concepută de William Van Alen, clădirea Chrysler are o înălţime de 319 metri şi a fost construită între 1928 şi 1930. Chrysler Building a fost pentru scurt timp cea mai înaltă clădire din lume pentru ca în 1931 să fie depăşită de clădirea Empire State Building. Până în anul 1953, Chrysler Building fost sediul general al producătorului auto Chrysler Corp. iar ulterior a apărut în numeroase filme precum 'Independence Day', 'Spider-Man' sau 'Men in Black 3.'
AGERPRES