x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe O companie australiană va lansa o "bere fosilă"

O companie australiană va lansa o "bere fosilă"

22 Sep 2017   •   21:50
O companie australiană va lansa o "bere fosilă"

O companie din statul federal South Australia a anunţat vineri că va lansa o "bere fosilă" pentru a marca prin acest sortiment insolit împlinirea a 10 ani de la debutul programelor de cercetare a fosilelor existente în această regiune, informează Xinhua. 

Mike Holden, un producător de bere independent, a cărui fabrică se află pe Kangaroo Island din South Australia, spune că noul sortiment a fost filtrat printr-un şist bogat în fosile, un tip de rocă sedimentară ce datează din urmă cu peste 500 de milioane de ani. 

"Atunci când pregăteam conceptul acestui sortiment, ne-am spus: 'De ce să nu lăsăm milioanele de ani care au trecut peste aceste şisturi să vorbească de la sine şi să vedem ce vom obţine?'", a declarat Mike Holden, vineri, pentru presa australiană. 

"Noua bere are în mod categoric o aromă unică, însă nu are un gust descurajant, nici nu este o băutură pe care oamenii nici măcar nu vor putea să o recunoască", a adăugat întreprinzătorul australian. 

Kangaroo Island, din care o treime este alcătuită din rezervaţii naturale protejate, reprezintă un veritabil "magnet" pentru paleontologi. De pe această insulă, cercetătorii de la Universitatea New England au colectat peste 6.000 de specimene fosile începând din 2007. 

În 2014, insula a ajuns în presa internaţională după descoperirea unor fosile "asemănătoare extratereştrilor", ce aveau o vechime de aproximativ 500 de milioane de ani. 

John Paterson, profesor la Universitatea New England şi coordonatorul săpăturilor arheologice de pe insulă, spune că şisturile folosite pentru prepararea noului sortiment de bere au o vechime de aproximativ 514 milioane de ani. 

"Ele provin dintr-o perioadă foarte specială de timp din istoria Pământului care se numeşte Cambrian... Atunci au apărut primele animale marine pe Terra", a explicat cercetătorul australian. 

"Ceea ce am scos noi la suprafaţă reprezintă cele mai vechi animale marine de pe planetă. Am constatat o conservare foarte bună, întrucât am putut să identificăm chiar şi ţesuturi musculare şi cristalinul din ochii acestor creaturi artropode ciudate", a precizat profesorul Paterson. 

Mike Holden spune că inovaţia reprezintă un element necesar pe piaţa extrem de competitivă a industriei de bere din Australia, unde operează aproximativ 400 de producători independenţi. 

"Oamenilor le place povestea din spatele fiecărui tip de bere. Noi am încercat întotdeauna să ne asigurăm că există o legătură între sortimentele noastre şi locul în care ne aflăm", a spus întreprinzătorul australian.

"Povestea există deja aici, iar oamenii pot să aleagă fie doar să bea o bere cum nu mai există alta, fie să se implice şi să înveţe ceva despre ea", a adăugat Mike Holden.AGERPRES

×