x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe O problemă de morală: târg cu Fiscul german

O problemă de morală: târg cu Fiscul german

de Mihaela Matachita    |    31 Ian 2010   •   00:00

Un anonim i-a propus un târg Fiscului german: să îi dea, contra sumei de 2,5 milioane de euro, lista cu contribuabilii care şi-au ascuns fondurile în Elveţia. Duminică a debutat dezbaterea dacă este moral ca Ministerul de Finanţe să accepte plata.

Este vorba de un CD conţinând datele bancare a 1.500 de evazionişti, a relatat Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ). Welt am Sontag cita opinia deputatei social-democrate (SPD), Nicolette Kresl, responsabilă cu afacerile financiare, potrivit căreia "când pentru 2,5 milioane de euro se pot recupera impozite de 100-200 de milioane de euro, guvernul nu ar trebui să ezite". Însă deputatul creştin-democrat (CDU), Michael Fuchs, afirma în FAZ că "este vorba despre un lucru furat. Ar însemna să recompensezi un hoţ".

Ministrul german al Apărării, Karl-Theodor zu Guttenberg, creştin-social (CSU), declara pentru ziarul elveţian Neue Zürcher Zeitung: "Personal, faptul de a plăti pentru a obţine ceva contestabil juridic îmi pune probleme". El mai atrăgea atenţia şi asupra riscului privind relaţiile ţării sale cu Elveţia, referire la faptul că, în 2008, o afacere similară a provocat o ceartă între Germania şi Liechtenstein.

Ministerul de Finanţe nu a comentat informaţiile, dar preşedintele Asociaţiei germane a inspectorilor fiscali, Dieter Ondracek, declara pentru Bild că "nu e nici o diferenţă între un ministru de Finanţe care plăteşte pentru astfel de informaţii şi un magistrat care oferă o recompensă pentru arestarea unui criminal". Contribuabilii care îşi plătesc onest impozitele au dreptul să ceară ca fraudatorii să fie pedepsiţi, a adăugat Ondracek.

Ca dovadă de bună credinţă, informatorul anonim ar fi furnizat deja Fiscului datele a cinci conturi, susceptibile de a aduce în visteria statului câte 1 milion de euro fiecare.

AFP comenta că această afacere ar putea da o lovitură dură secretului bancar, politică apărată de Elveţia, dar criticată din toate părţile de la începutul crizei economice.

×
Subiecte în articol: externe