x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe O vietnameză a născut un bebeluş URIAȘ

O vietnameză a născut un bebeluş URIAȘ

16 Oct 2017   •   21:20
O vietnameză a născut un bebeluş URIAȘ
Sursa foto: Dragos Stoica/Intact Images

O vietnameză a avut şocul vieţii ei atunci când a aflat că pruncul pe care tocmai îl adusese pe lume avea o greutate de 7,1 kg, relatează AFP. 

"Când medicul mi-a spus că copilul meu cântăreşte 7,1 kg, nu ne-a venit să credem", a povestit pentru AFP Tran Van Quan, tatăl bebeluşului născut prin cezariană sâmbătă, în provincia nordică Vinh Phuc. 

Situaţia a fost cu atât mai suprinzătoare cu cât, înainte de naştere, medicii i-au spus mamei lui, Nguyen Kim Lien, că bebeluşul va cântări în jur de 5 kg. 

Şocul a venit atunci când nou-născutul a fost cântărit în camera mamei lui. "Cântărea 7,2 kg cu câteva haine pe el, puţin mai mult decât avea greutatea atunci când mama lui l-a adus pe lume", a povestit Tran Van Quan, care spune că mama şi copilul se simt bine. 

Personalul spitalului a confirmat pentru AFP greutatea micuţului Tran Tien Quoc, dar a refuzat să facă alte comentarii. 

Ultimul bebeluş care a făcut prima pagină a ziarelor din Vietnam din cauza greutăţii sale neobişnuit de mari este o fetiţă născută în 2008, care cântărea aproape 7 kilograme. 

Însă recordul mondial, certificat oficial de Cartea recordurilor Guinness, datează din 1955: o italiancă din Aversa, în apropiere de Napoli, a dat naştere unui băieţel de 10,2 kg.AGERPRES/

×