x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Obama, rudă cu Bush, Hillary, cu Angelina

Obama, rudă cu Bush, Hillary, cu Angelina

de Sînziana Stancu    |    27 Mar 2008   •   00:00


Candidatul democrat la nominalizarea în cursa pentru Casa Albă, Barack Obama, mai primeşte o lovitură, după ce adversara sa, Hillary Clinton, îl depăşeşte din nou la voturi. Obama tocmai a aflat că este rudă, între alţii, şi cu actualul preşedinte american, George Bush.



ARBORE DE PERSONALITĂŢI


Candidatul democrat la nominalizarea în cursa pentru Casa Albă, Barack Obama, mai primeşte o lovitură, după ce adversara sa, Hillary Clinton, îl depăşeşte din nou la voturi. Obama tocmai a aflat că este rudă, între alţii, şi cu actualul preşedinte american, George Bush.


Barack Obama a glumit adesea, în campania sa electorală, pe seama rudeniei lui cu  vicepreşedintele american Dick Cheney, cu care ar fi văr îndepărtat, dezvăluite de câţiva specialişti în genealogie. Acum însă situaţia candidatului de culoare la nominalizarea pentru alegerile prezidenţiale din luna noiembrie se complică şi mai mult, el aflând de la alţi specialişti că este rudă şi cu actualul locatar de la Casa Albă, George W. Bush... Pe Obama l-a luat ameţeala când a aflat şi că genealogia lui politică include încă cinci preşedinţi americani şi ajunge până la fostul premier britanic, Winston Churchill. Iar “craca” artistică a arborelui lui Obama îl include pe celebrul actor Brad Pitt.



ŞASE PREŞEDINŢI ŞI UN PREMIER.
O societate nonprofit din Boston, New England Historic Genealogical Society (NEHGS), a publicat ieri studiul arborelui genetic al lui Obama, dar şi pe cel rivalei sale, Hillary Clinton. Astfel, Obama, a cărui mamă, albă, este originară din Kansas, iar tatăl, negru, din Kenya, se înrudeşte, ca veri îndepărtaţi, de al 10-lea grad, cu actualul preşedinte american şi cu tatăl acestuia, George Bush senior, precum şi cu foştii preşedinţi Gerald Ford, Lyndon Johnson, Harry Truman şi James Madison. De partea cealaltă a Atlanticului, NEHGS a aflat că Obama este rudă îndepărtată şi cu fostul premier englez, Winston Churchill.



FĂRĂ SENS. Rudenia de gradul al 10-lea a lui Obama cu Bush – tatăl şi fiul – este dată de un strămoş, Samuel Hinkley, din Cape Cod, care a murit în 1662. În ceea ce priveşte ciudata lui înrudire cu Brad Pitt, aceasta se trage dintr-un alt strămoş comun, Edwin Hickman, care a murit în Virginia în 1769. Chiar dacă arborele genealogic poate confirma aceste legături de rudenie, din punct de vedere genetic ele sunt fără sens. Specialiştii geneticieni afirmă că, de vreme ce copiii poartă o jumătate din genele tatălui lor, între veri atât de îndepărtaţi, ca Obama şi Bush, nu mai există, practic, nici o legătură genetică.  



ARTISTA.
Dacă Obama se înrudeşte cu Brad Pitt, în ceea ce-o priveşte pe contracandidata lui, fosta “Primă Doamnă” a Americii, Hillary Clinton, ea descinde din strămoşi franco-canadieni, din partea mamei, fiind astfel verişoară îndepărtată cu Angelina Jolie, iubita lui Brad, dar şi cu Madonna, Celine Dion şi Alanis Morissette. Strămoşul comun al lui Hillary şi al Angelinei este Jean Cusson, mort în Canada în 1718. Alte rude îndepărtate ale lui Hillary sunt scriitorul Jean Kerouac şi Camilla, soţia prinţului Charles, ducesă de Cornwall.


UNDE DAI ŞI UNDE CRAPĂ. Acelaşi institut care s-a ocupat de arborii lui Obama şi Hillary i-au făcut descendenţa şi candidatului republican John McCain, care, până acum, pretindea că s-ar trage dintr-un rege scoţian, Robert (the) Bruce, care a domnit între 1306 şi 1329. A aflat însă că nu este aşa şi că, în schimb, este rudă cu soţia preşedintelui Bush, Laura, fiind veri de gradul al 6-lea.



















×
Subiecte în articol: externe bush obama hillary