x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Obama se vopseşte, Berlusconi e de fapt chel, iar Băsescu...

Obama se vopseşte, Berlusconi e de fapt chel, iar Băsescu...

de Veronica Micu    |    23 Ian 2011   •   16:31
Obama se vopseşte, Berlusconi e de fapt chel, iar Băsescu...
Sursa foto: /news.yahoo.com
147860-.jpgVizita preşedintelui chinez Hu Jintao la Casa Albă a stârnit tot felul de controverse în rândul cetăţenilor americani. De la potenţialul pericol dat de înzestrarea tot mai sofisticată a armatei chineze până la impactul pe care îl au politicile monetare de la Beijing asupra economiei americane. Cu toate astea, subiectul care a făcut deliciul presei şi a mediului online a fost dacă Obama... şi-a vopsit sau nu părul.

Cu o săptămână înainte de vizita preşedintelui chinez Casa Alba, liderul american avea mai tot părul grizonat, însă în ziua întâmpinării invitatului de seamă firele albe de păr au dispărut cu desăvârşire.

Dovadă sunt fotografiile preşedintelui american, de 49 de ani, înainte şi după, publicate de England's Daily Mail, Gawker şi o serie de alte tabloide americane.

Cele două instantanee, făcute în aceeaşi zi, una dimineaţa şi alta seara, nu dovedesc decât un singur lucru: Barack Obama i-a cerut stilistului să-l vopsească pentru a avea un look întinerit.

Părul lui Berlusconi, motiv de băşcălie în Peninsulă

147862-.jpgPremierul italian Silvio Berlusconi a fost şi el în atenţia presei din Italia din cauza imaginii sale. Anul trecut, ziarele au pus la îndoială autenticitatea cantităţii podoabei capilare a premierului Berlusconi, jurnaliştii afirmând că, în realitate, părul politicianului este foarte rar.

Faptul că Berlusconi ar fi de fapt chel a fost vehiculat de mai multe ori în presa din Peninsulă. Iar momentul în care a fost făcută publică o piesă a cântăreţului britanic David McAlmont, care vorbeşte despre deziluzia în dragoste a Veronicăi Lario, fosta soţie a lui Silvio Berlusconi, a fost cireaşa de pe tort. "M-am săturat. E puternic dar plictisitor şi bătrân. Părul nu este al lui şi din cauza operaţiilor estetice la ochi nu mai vede cât de vulgar a devenit" sunt unele dintre versurile melodiei englezului.

147864-untitled-1.jpgBăsescu şi şuviţa rebelă

Pe 3 mai, anul acesta, se vor împlini 6 ani de când preşedintele Traian Băsescu a apărut în public fără şuviţa de păr pentru care a încasat nenumărate ironii.

Cu toate că, la acea vreme, consilierii săi de imagine îl sfătuiau pe şeful statului să-şi taie şuviţa, încăpăţânat, Basescu a refuzat mult timp să se despartă de smocul de păr.

"Şi-a tăiat şuviţa numai atunci când doamna Maria Băsescu i-a spus că trebuie să şi-o dea jos că nu mai are vârsta la care să poarte şuviţă. Ştiu că i-a părut rău când a venit frizerul şi l-a tuns. Oricum, sfatul soţiei a fost unul bun, întrucât preşedintele arată mult mai bine fără şuviţa aia care îi dădea atâta de furcă", au declarat, la vremea respectivă, persoane din anturajul presedintelui.

Şi, se pare că românilor le-a plăcut mai mult look-ul fără rebela şuviţă. Dovadă sunt declaraţiile luate la cald, imediat după ineditul moment, de tabloidele din România.

"E cu siguranţă mai bărbat când e tuns periuţă. Eu, dacă eram nevasta lui şi nu voia să se tunda, îl aranjam în somn. A facut bine că s-a tuns", a declarat atunci o tânară de 27 de ani. "Parca era un muncitor de pe şantier cu părul ăla. Acum arată ca un preşedinte adevarat", a fost de părere o altă domnişoară.

"Fără şuviţă arată mai bine! Nu-l avantaja deloc părul ăla care îi flutura în toate părţile când era afară. A fost consiliat bine să renunţe la şuviţă", a afirmat un barbat.

Un alt moment inedit, din care am tras concluzia că preşedintele este foarte grijuliu cu podoaba sa capilară, s-a întâmplat la sfârşitul anului trecut, atunci când şeful statului a declarat, la deschiderea unei fabrici de şampoane, că deşi s-ar părea că nu este "în target", a promis că va folosi produsele firmei.

Indiferent  de glumele care au fost şi vor fi făcute pe seama părului lui Traian Băsescu, un lucru este cert: Şuviţa n-a mai revenit pe prima chelie a ţării!

×