Preşedintele american Barack Obama şi-a respectat promisiunea de a-şi dona o parte din salariu în semn de solidaritate cu funcţionarii publici care şi-au văzut veniturile diminuate de austeritatea bugetară, relatează miercuri agenţia EFE.
Astfel, Departamentul Trezoreriei a publicat copia unui cec în valoare de 2.858 de dolari, semnat de Barack şi Michelle Obama, trimis spre încasare bugetului de stat. Acesta face parte dintr-o serie de şapte cecuri reprezentând donaţii efectuate de familia prezidenţială în anul 2013 şi a căror sumă totalizează 20.000 de dolari.
Obama a promis aceste donaţii simbolice după eşecul său de a obţine un compromis între democraţi şi republicani pentru reducerea cheltuielilor bugetare mai degrabă pe seama altor economii decât pe diminuarea salariilor şi a numărului de ore de lucru plătite pentru funcţionarii publici. Aceştia din urmă au fost afectaţi şi de închiderea administraţiei publice în prima jumătate a lunii octombrie 2013, ca urmare a blocajului bugetar din Congres.
În schimb, liderul de la Casa Albă şi congresmenii au rămas anul trecut cu salariile întregi, în ciuda măsurilor ce i-au afectat pe bugetari. Barack Obama a declarat în 2013 venituri brute de circa 500.000 de dolari, din care 400.000 reprezintă salariul de preşedinte, iar diferenţa drepturi de autor pentru cărţile publicate.
Citeşte şi: Ce salariu are Barack Obama... Şi de ce nu poate spera la o mărire?