x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Occidentul se pregteşte de război împotriva regimului de la Damasc

Occidentul se pregteşte de război împotriva regimului de la Damasc

27 Aug 2013   •   17:06
Occidentul se pregteşte de război împotriva regimului de la Damasc

Occidentul a transmis opoziţiei siriene să se aştepte la o lovitură împotriva forţelor preşedintelui Bashar al-Assad în următoarele zile, potrivit unor surse care au participat la o întâlnire între trimişi ai occidentalilor şi Coaliţia Naţională Siriană, care a avut loc luni, la Istanbul.

"Opoziţiei i s-a spus, în termeni clari, că o acţiune pentru a descuraja utilizarea în continuare a armelor chimice de către regimului lui Assad ar putea veni în următoarele câteva zile, însă ar trebui să se pregătească totuşi pentru negocieri de pace la Geneva", a declarat pentru Reuters una din surse, prezentă la întâlnirea de luni.

Întâlnirea, ce a avut loc la un hotel din centrul Istanbulului, s-a desfăşurat între înalţi responsabili ai Coaliţiei Naţionale Siriene, inclusiv preşedintele său, Ahmad Jarba, şi emisari ai 11 membri ai alianţei "Prietenii Siriei", printre care şi Robert Ford, cel mai înalt oficial american responsabil cu dosarul sirian.

Ministrul american al apărării, Chuck Hagel a declarat marţi, într-un interviu pentru BBC, că armata SUA este pregătită să acţioneze imediat, în cazul în care preşedintele Barack Obama decide o acţiune împotriva Siriei.

"Am mutat resurse pentru a putea îndeplini şi a ne conforma oricărei opţiuni pe care doreşte să o ia preşedintele", a afirmat Hagel într-o vizită în Brunei, potrivit unei transcrieri parţiale oferite de BBC.

Comentariile lui Hagel survin la o zi după ce secretarul de stat american, John Kerry, a pregătit terenul pentru o posibilă acţiune militară împotriva guvernului sirian, afirmând că utilizarea armelor chimice în apropiere de Damasc este "de netăgăduit".

Săptămâna trecută, mai multe mijloace de informare au relatat că forţele guvernamentale siriene au lansat un vast atac chimic într-o suburbie a Damascului, provocând, potrivit unor surse diferite, între 350 şi 1.300 de morţi. Ministrul sirian al informaţiilor, Omran Al-Zoubi, a declarat că armata siriană nu a recurs niciodată la arma chimică.

Marţi, experţii ONU care anchetează în Siria eventuala folosire a armelor chimice au decis să-şi amâne pentru miercuri misiunea în zonă, din lipsă de garanţii de securitate din partea rebelilor, după cum a anunţat ministrul sirian al afacerilor externe, Walid Muallem.

×
Subiecte în articol: forte occidentale siria opozitie