x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Omul de Neanderthal, milos şi grijuliu

Omul de Neanderthal, milos şi grijuliu

de Sînziana Stancu    |    05 Oct 2010   •   00:00

Cercetări recente ale specialiştilor au scos la iveală "sufletul" omului de Neanderthal.



O echipă de arheologi de la Universitatea York a analizat mai multe dovezi arheologice despre modul în care emoţiile au început să se dezvolte la omul timpuriu şi care au evoluat apoi la omul modern, descoperind că omul de Neanderthal avea un simţ dezvoltat al compasiunii, scrie The Independent. Era interesat de dezvoltarea tuturor membrilor comunităţii în care trăia, având o grijă deosebită faţă de membrii mai puţin dezvoltaţi sau bolnavi.
Unele dintre vestigiile cercetate de specialişti au arătat cum un copil care avea o anomalie congenitală a creierului nu a fost abandonat, ci a fost îngrijit de comunitate până la vârsta de 5 sau 6 ani, cât a trăit. De asemenea, un alt membru al comunităţii, care avea un braţ degenerat, picioare diforme şi nu vedea cu un ochi a fost îngrijit aproape 20 de ani de către semenii săi.
Doctorul Penny Spikins, care a condus cercetările, a afirmat că noile tehnici de cercetare foolosite în domeniu le-au permis arheologilor să schiţeze o explicaţie ştiinţifică a ceea ce, până nu demult, erau considerate a fi sentimentele intangibile ale omului primitiv. Spikins a ajuns astfel la concluzia că, probabil, emoţia umană fundamentală este compasiunea.

×
Subiecte în articol: externe